Coronavirus: Portugalia se apropie de 300 de decese în timp ce creşte presiunea asupra spitalelor
Coronavirus: Portugalia se apropie de 300 de decese în timp ce creşte presiunea asupra spitalelor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPortugalia a raportat duminică 295 de decese de coronavirus, cu 29 mai mult decât în ajun şi a depăşit 11.000 de contagieri, în condiţiile în care creşte presiunea asupra spitalelor şi este nevoie de o majorare a dotărilor medicale, relatează EFE, citată de Agerpres.
Potrivit ultimului buletin al Direcţiei Generale de Sănătate (DGS), numărul contagierilor a ajuns la 11.278, o creştere cu 7,2 % faţă de sâmbătă, şi s-au înregistrat în acest interval 29 de decese, fiind cel de-al doilea bilanţ cel mai sumbru în 24 de ore până la această dată.
Din totalul cazurilor, 1.084 de persoane au fost spitalizate, iar 267 au nevoie de terapie intensivă, reprezentând o creştere faţă de anteriorul bilanţ (1.075 internări şi 251 la Terapie Intensivă). "Creşte numărul bolnavilor care necesită internare şi terapie intensivă", ceea ce presupune o mai "mai mare presiune asupra spitalelor", a recunoscut titulara sănătăţii, Marta Temido.
Indicele de mortalitate provocată de coronavirus în Portugalia s-a situat la 2,6 %, un procent - potrivit doamnei Temido -, ce ilustrează nu doar angajamentul Serviciului Naţional de Sănătate (SNS), ci şi factori care ţin de structura demografică a populaţiei.
În Portugalia, decesele asociate COVID-19 sunt contorizate indiferent dacă intervin în spitale, la domiciliu sau în azilurile de bătrâni. Aproape 96 % dintre cei decedaţi aveau peste 60 de ani iar restul se încadrau în categoria de vârstă 40 - 59 de ani.
La începutul lunii martie, SNS avea în dotare 1.142 ventilatoare pentru asistenţa bolnavilor, iar în urma achiziţiilor, împrumuturilor sau a donaţiilor numărul aparatelor a ajuns sâmbătă la 1.538.
Duminică a aterizat la Lisabona un avion din China, cu 20 de tone de echipamente medicale, inclusiv 144 de ventilatoare şi un milion de măşti de protecţie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
15.6° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)







