Coronavirus: Purtarea măştii, obligatorie la Amsterdam şi Rotterdam în contextul dublării numărului de infecţii
Coronavirus: Purtarea măştii, obligatorie la Amsterdam şi Rotterdam în contextul dublării numărului de infecţii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAmsterdam şi Rotterdam vor fi primele două oraşe din Olanda unde purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie, potrivit unui regulament care intră în vigoare miercuri, relatează dpa, citată de Agerpres.
Persoanele în vârstă de 13 ani şi mai mari trebuie să poarte măşti de protecţie în pieţe, pe străzi aglomerate precum şi în magazine aglomerate şi în centre comerciale acoperite.
Semne de avertizare galbene care atenţionează oamenii despre noul regulament au fost amplasate marţi în tot centrul Amsterdamului, inclusiv în Districtul Roşu.
Oricine nu poartă mască riscă o amendă de 95 de euro (111, 8 dolari), conform anunţurilor făcute de consiliile celor două oraşe.
Decizia survine ca răspuns la o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus şi ca urmare a îngrijorărilor faţă de respectarea distanţei sociale în contextul prezenţei unui număr mare de turişti în centrul istoric al Amsterdamului.
Până acum, numai persoanele care călătoreau în transportul public erau obligate să poarte măşti.
Săptămâna trecută, ţara a înregistrat 2.600 de noi cazuri de infecţii, aproape dublu faţă de săptămâna precedentă, o evoluţie pe care institutul olandez de sănătate a calificat-o drept ''îngrijorătoare''.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
17.9° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









