Coronavirus: Purtarea măştii pe stradă va deveni obligatorie în Portugalia
Coronavirus: Purtarea măştii pe stradă va deveni obligatorie în Portugalia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPurtarea măştii de protecţie pe stradă va deveni în curând obligatorie în Portugalia, confruntată ca şi alte ţări europene cu o revenire a epidemiei de coronavirus, a decis Parlamentul de la Lisabona, graţie socialiştilor aflaţi la putere şi opoziţiei de dreapta, informează AFP, citată de Agerpres.
Această măsură, care va intra în vigoare după ratificarea sa de către preşedintele conservator Marcelo Rebelo de Sousa, se va aplica pentru o perioadă de 70 de zile la finalul căreia poate fi reînnoită.
Purtarea măştii, care nu va putea fi înlocuită cu o vizieră, va fi obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste zece ani "atunci când distanţa fizică recomandată de autorităţile sanitare se dovedeşte impracticabilă", conform versiunii finale a textului, citată de agenţia Lusa.
Partidele de extremă stângă s-au abţinut de la vot, criticând în special natura prea vagă a unei legi care prevede şi excepţii atunci când purtarea măştii ar fi "incompatibilă cu natura activităţilor practicate".
Textul, depus de principalul partid de opoziţie, Partidul Social Democrat (PSD, centru-dreapta), a înlocuit un proiect de lege pe care guvernul a trebuit să îl retragă, deoarece prevedea şi obligativitatea utilizării unei aplicaţii pentru urmărirea contactelor.
O astfel de dispoziţie, care a provocat nemulţumirea opoziţiei, medicilor şi apărătorilor dreptului la viaţă privată, ar fi fost fără precedent în Europa şi contrară recomandărilor Bruxelles-ului sau ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care pledează pentru utilizarea voluntară a acestui software.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19.4° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)













