Coronavirus: Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume pentru animale
Coronavirus: Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume pentru animale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume pentru animale, a anunţat miercuri Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor), relatează Reuters, citată de Agerpres.
Rusia dispune deja de trei vaccinuri anti-COVID-19 pentru oameni, cel mai cunoscut fiind Sputnik V. Moscova a aprobat, de asemenea, în regim de urgenţă alte două vaccinuri, EpiVacCorona şi CoviVac.
Vaccinul pentru animale, dezvoltat de o unitate a Rosselkhoznadzor, a fost numit Carnivac-Cov, a precizat autoritatea federală rusă.
"Studiile clinice ale Carnivac-Cov, care au început în octombrie anul trecut, au implicat câini, pisici, vulpi arctice, nurci, vulpi şi alte animale", a declarat directorul adjunct al Rosselkhoznadzor, Konstantin Savenkov.
"Rezultatele studiilor ne permit să concluzionăm că vaccinul este inofensiv şi extrem de imunogen în condiţiile în care toate animalele vaccinate au dezvoltat anticorpi împotriva coronavirusului în 100% din cazuri", a adăugat el.
Imunitatea durează şase luni după vaccinare, însă dezvoltatorii serului continuă să analizeze acest aspect.
Producţia în masă a vaccinului ar putea începe din aprilie, a precizat Rosselkhoznadzor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 














