Coronavirus: Şcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis după două luni în Grecia
Coronavirus: Şcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis după două luni în Grecia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestŞcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis luni în Grecia după două luni de la închidere a acestora din cauza pandemiei de COVID-19, însă lockdown-ul impus pe 7 noiembrie va continua până cel puţin pe 18 ianuarie, a anunţat guvernul elen, relatează AFP, citată de Agerpres.
Peste 850.000 de elevi, cu vârste sub doisprezece ani, s-au întors la şcoli, închise din 16 noiembrie, la o săptămână după măsurile restrictive impuse pentru limitarea propagării celui de-al doilea val al epidemiei în ţară, mult mai virulent decât cel din primăvară.
Cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până în prezent 5.260 de decese asociate COVID-19, dintre care peste 4.000 în ultimele două luni.
"Situaţia epidemiologică din ţară s-a îmbunătăţit comparativ cu începutul lunii decembrie", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Christos Tarantilis, în cadrul unei conferinţe de presă.
În timp ce "numărul infecţiilor s-a redus, presiunea asupra serviciilor sanitare persistă", a subliniat el.
Vineri, guvernul de la Atena a anunţat prelungirea cu o săptămână a lockdown-ului - iniţial programat să se încheie luni - redeschiderea luni a şcolilor primare şi continuarea învăţământului de la distanţă pentru colegii, licee şi universităţi.
"Deşi situaţia din Grecia este mai bună în comparaţie cu alte ţări europene, pandemia este un fenomen dinamic şi deciziile pentru a face faţă acesteia (...) sunt luate pas cu pas, ţinând cont de protejarea sănătăţii publice şi a vieţii umane", a declarat Christos Tarantilis.
La fel ca ţările membre ale Uniunii Europene, Grecia a început campania de vaccinare pe 27 decembrie, guvernul promiţând iniţial vaccinarea a două milioane de persoane pe lună, a personalului medical şi a rezidenţilor din casele de bătrâni cu prioritate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 














