REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Coronavirus: Situaţia din ţările vecine României

Coronavirus: Situaţia din ţările vecine României

Replica API 14 aprilie 2020 | 00:00 1019

Dintre ţările vecine României, Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore cele mai multe cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, 325, dar bilanţul cel mai mare al morţilor de COVID-19 se înregistrează în Ungaria, 109. Cele două ţări au înregistrat şi cele mai multe decese noi, zece, dar morţi au fost raportaţi şi de Bulgaria, şi de Republica Moldova.

În total în Bulgaria s-au înregistrat 676 de îmbolnăviri şi 31 de decese, a declarat şeful grupului guvernamental de criză de la Sofia, general-maiorul Ventsislav Moutafchiiski, conform BTA, citată de Agerpres. Practic, Bulgaria a anunţat luni şapte cazuri noi de COVID-19 şi trei noi decese.

Din totalul cazurilor, 230 sunt pacienţi spitalizaţi, dintre care 36 la terapie intensivă.

În Serbia s-au înregistrat până luni 3.630 de cazuri pozitive de COVID-19 şi 80 de decese. Până pe 12 aprilie, laboratorul naţional al Institutului Torlak a testat 18.312 de persoane care au îndeplinit criteriile, respectiv faptul că locuiau într-o zonă de transmitere intensivă sau existenţa unor simptome de infecţie pe tractul respirator, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Serbia pe site-ul său.

De la ultima raportare din 11 aprilie, ora locală 15:00, 1.913 persoane au fost testate în Serbia, din care 250 au fost depistate pozitiv.

În Ungaria, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut la 1.458, în timp ce 10 pacienţi au murit într-o singură zi, a raportat luni dimineaţă koronavirus.gov.hu, site-ului web al guvernului. Numărul total al deceselor este de 109, în timp ce 120 de pacienţi s-au vindecat.

Cel mai multe infecţii confirmate sunt în Budapesta (703 de cazuri) şi judeţul Pest (214 cazuri). În prezent, 15.333 de persoane se află în carantină oficială la domiciliu. În Ungaria s-au efectuat până acum 34.819 de teste de depistare a infecţiei.

Ucraina a înregistrat 325 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, inclusiv 12 cazuri în rândul copiilor şi 85 de cadre medicale, potrivit ministrului sănătăţii Maksim Stepavon, citat de Ukrinform.

"În total, 3.102 cazuri au fost confirmate, dintre care 201 copii şi 530 de lucrători medicali", a spus Stepanov luni într-un briefing.

Potrivit ministrului, trei persoane au necesitat ventilaţie mecanică. În acelaşi timp opt persoane s-au recuperat, printre care un copil şi opt lucrători sanitari.

Zece persoane au murit în ultimele 24 de ore, majoritatea cu alte boli.

Ucraina avea luni un bilanţ total de 3.102 de cazuri de COVID-19, dintre care 93 de decese. În total s-au vindecat 97 de pacienţi, potrivit Centrului public de sănătate.

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, un nou deces de COVID-19, numărul total de morţi fiind de 33.

Persoana care a murit de COVID-19 este un bărbat de 70 de ani, din raionul Glodeni. Duminică au mai murit de coronavirus o femeie de 60 de ani, originară din Ştefan Vodă, care era internată la spitalul raional din Căuşeni, şi un bărbat de 61 de ani, internat în secţia de reanimare a spitalului orăşenesc din Slobozia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272