Coronavirus: Spania a reluat vaccinările cu AstraZeneca, în plină escaladare a contagierilor
Coronavirus: Spania a reluat vaccinările cu AstraZeneca, în plină escaladare a contagierilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRegiunile spaniole au reluat miercuri vaccinările anti-COVID-19 cu AstraZeneca, întrerupte la 15 martie din cauza posibilelor efecte adverse, în condiţiile în care Spania se confruntă cu o nouă escaladare a contagierilor, cu câteva zile înainte de Sărbătorile Paştelui catolic şi după o perioadă de descreştere a numărului de cazuri, relatează EFE, citată de Agerpres.
Aşa cum au convenit guvernul central şi autorităţile regionale, vaccinările cu serul de la AstraZeneca s-au extins asupra lucrătorilor esenţiali cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani, precum pompierii, poliţiştii şi profesorii universitari. Vor fi de asemenea vaccinaţi lucrătorii esenţiali sub 55 de ani şi populaţia generală, cu vârste între 45 şi 55 de ani.
Asemeni altor ţări europene, Spania a suspendat vaccinările cu AstraZeneca în urmă apariţiei unor cazuri de tromboză şi presupusa lor legătură cu acest vaccin, o relaţie care nu a fost însă constatată de Agenţia Europeană al Medicamentului (EMA).
Se continuă, de asemenea, vaccinările cu Pfizer şi Moderna la persoanele vârstnice şi la grupurile cu patologii de risc.
Peste 4,2 milioane de persoane, 9 % din populaţia Spaniei, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVId-19, iar ritmul se va accelera de miercuri.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul celor imunizaţi complet (cu două doze) a ajuns la 2.156.598, cu puţin peste 4,4 % dintre locuitori.
Ministrul sănătăţii, Carolina Darias, va analiza cu responsabilii sanitari regionali evoluţia epidemiei, de teama declanşării unui al patrulea val de contagieri, ceea ce s-ar putea solda cu înăsprirea restricţiilor de deplasare şi a vizitelor în săptămâna Paştelui Catolic.
Ministerul Sănătăţii a raportat marţi 5.516 noi contagieri, urcând bilanţul la 3.234.319 de cazuri confirmate în Spania de la declanşarea pandemiei şi alte 210 decese, astfel încât numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 a ajuns în Spania la 73.744.
Limitarea reuniunilor şi a deplasărilor între regiuni contrastează cu permiterea intrării în ţară a turiştilor străini, care în general trebuie să prezinte un test PCR negativ, iar în cazuri excepţionale să stea în carantină.
Guvernul spaniol a justificat această situaţie prin motive de "reciprocitate" cu alte ţări europene.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.6° Constanța 














