Coronavirus: Spania aduce un omagiu victimelor COVID-19 în plină revenire a epidemiei
Coronavirus: Spania aduce un omagiu victimelor COVID-19 în plină revenire a epidemiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSpania, una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemie, a adus un omagiu solemn joi victimelor COVID-19 şi personalului medical, deşi se confruntă cu o creştere puternică a noilor cazuri de infecţii, în pofida avansării campaniei de vaccinare, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Prezidată de regele Felipe al VI-lea, ceremonia a început la ora locală 09:00 (07:00 GMT) în faţa Palatului regal din Madrid, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, familiilor victimelor şi reprezentanţilor din domeniul medical.
Este al doilea act instituţional de acest tip după o primă ceremonie de omagiere organizată în iulie 2020.
Spania este una dintre ţările europene cele mai îndoliate de pandemie, cu un total de 81.043 de decese înregistrate de la începutul pandemiei, conform cifrelor raportate miercuri de Ministerul Sănătăţii.
În timp ce credea că este pe cale să iasă din criză, Spania se confruntă în prezent cu o adevărată explozie de cazuri din cauza răspândirii variantei Delta, în principal în rândul celor sub 29 de ani.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.9° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
