REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
25.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Coronavirus: Ungaria a autorizat cel de-al doilea vaccin chinezesc, produs de CanSino Biologics

Coronavirus: Ungaria a autorizat cel de-al doilea vaccin chinezesc, produs de CanSino Biologics

Replica API 23 martie 2021 | 00:00 913

Compania chineză CanSino Biologics (CanSinoBIO) a anunţat luni că vaccinul său dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 a fost autorizat pentru utilizare în regim de urgenţă în Ungaria, devenind astfel cel de-al doilea ser chinezesc care a fost aprobat în această ţară europeană, informează Reuters, citată de Agerpres.

Institutul Naţional de Farmacie şi Nutriţie din Ungaria a autorizat acest vaccin, comercializat sub numele de Convidecia, în baza rezultatelor interimare furnizate de un studiu clinic de fază III, a precizat compania chineză.

Ungaria este prima ţară din Uniunea Europeană care a autorizat şi a cumpărat deja vaccinuri anti-COVID-19 produse în China şi în Rusia, fiind iniţial criticată din cauza autorizărilor şi a negocierilor purtate pentru achiziţionarea acestor vaccinuri, desfăşurate separat de blocul comunitar european.

Recent, şi alte ţări europene şi-au exprimat interesul faţă de achiziţionarea unor vaccinuri din China şi Rusia, în contextul în care furnizările de vaccinuri occidentale au înregistrat o serie de întârzieri.

Ungaria a aprobat totodată un alt vaccin chinezesc, cel dezvoltat de China National Pharmaceutical Group (Sinovac), pentru utilizare pe piaţa sa internă.

Vaccinul produs de CanSinoBIO se administrează într-o singură doză şi este deja autorizat în China, Pakistan şi Mexic.

Numărul zilnic al infectărilor cu noul coronavirus a depăşit vineri pragul de 10.000 în Ungaria, ajungând la nivelul record de 10.759, în timp ce numărul zilnic al deceselor asociate maladiei COVID-19 a înregistrat la rândul său un record, ajungând la 213, în această ţară europeană cu o populaţie de 9,7 milioane de locuitori.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ptr bozgori ebun! ca si sputnik sau novociok!luati cu piine,dar usor,ca e rece!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212