Coronavirus: Ungaria a prelungit starea de urgenţă până la 8 februarie
Coronavirus: Ungaria a prelungit starea de urgenţă până la 8 februarie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUngaria a prelungit până la 8 februarie starea de urgenţă, instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, conform unui decret guvernamental adoptat marţi noapte, relatează AFP, citată de Agerpres.
Restricţiile, care includ o interdicţie de circulaţie între orele 20.00 şi 05.00, interdicţia privind adunările şi trecerea la cursuri online pentru licee şi universităţi, urmau iniţial să se încheie la 11 decembrie. Ele pot fi acum prelungite cu două luni suplimentare.
Numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere din septembrie, însă abia la începutul lui noiembrie guvernul lui Viktor Orban a decis să înăsprească restricţiile.
Peste 4.200 de noi cazuri şi 99 de decese au fost înregistrate miercuri, în uşoară scădere după recordurile din ultimele săptămâni în această ţară cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, care a fost mai degrabă ferită de primul val din primăvară.
În prezent, aproape 7.500 de bolnavi sunt spitalizaţi, dintre care 581 sunt conectaţi la ventilatoare.
În total, 3.380 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în Ungaria, conform statisticilor oficiale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.4° Constanța 












