Coronavirus: Vaticanul realizează teste COVID-19 în regim de gratuitate pentru cei nevoiaşi
Coronavirus: Vaticanul realizează teste COVID-19 în regim de gratuitate pentru cei nevoiaşi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVaticanul realizează teste gratuite de depistare a noului coronavirus şi distribuie vaccinul antigripal în mai multe puncte ambulatorii, care sunt instalate deja sub coloanele din piaţa Sfântul Petru din Roma, persoanelor nevoiaşe care trăiesc în centre sociale sau celor care trebuie să se întoarcă în ţările lor, relatează joi EFE, citată de Agerpres.
Aceasta este una dintre iniţiativele anunţate joi de Vatican cu prilejul prezentării evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor, ce va fi marcată în data de 15 noiembrie.
Centrul de tratament ambulator din piaţa Sfântul Petru, care există de mai mulţi ani pentru a-i trata pe cei săraci din capitala Italiei, efectuează 50 de teste pe zi, pe lângă administrarea vaccinului antigripal, a anunţat într-un comunicat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, Rino Fisichella.
Comunicatul precizează că a fost trimis un prim lot de "350.000 de măşti pentru cel puţin 15.000 de elevi din diferite şcoli de la periferia Romei, care vor uşura astfel cheltuielile familiilor sărace", datorită unei donaţii realizate de compania de asigurare Unipolsai.
Au fost trimise parohiilor din capitala italiană şi 5.000 de pachete cu alimente pentru persoanele nevoiaşe, graţie unei colaborări cu supermarketul Elite şi cu fabrica de paste La Molisana, care a donat 2,5 tone de paste, ce vor fi donate mai multor familii şi asociaţii caritabile.
Fisichela a precizat că papa Francisc a subliniat în mesajul său că este necesar "să oferim un semn concret de asistentă şi sprijin unui număr tot mai mare de familii care se află în dificultate obiectivă", din cauza pandemiei.
Criza sanitară din acest an a obligat suspendarea unor acţiuni ale papei, precum prânzul organizat pentru 1.500 de persoane în aula Paul al VI-lea din Palatul Pontifical şi spitalul de campanie instalat în piaţă pentru vizite medicale.
Papa Francisc va celebra duminică o slujbă în faţa unui grup de doar 100 de persoane care îi reprezintă pe săracii din întreaga lume.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.4° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)













