REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Coronaviurs: Secretarul general al ONU consideră că doar un vaccin ar permite revenirea la normalitate

Coronaviurs: Secretarul general al ONU consideră că doar un vaccin ar permite revenirea la normalitate

Replica API 17 aprilie 2020 | 19:20 980

Antonio Guterres

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a estimat miercuri că împotriva COVID-19 "un vaccin sigur şi eficient ar putea fi singurul instrument care ar permite revenirea lumii la un sentiment de "normalitate", exprimându-şi speranţa ca acesta să fie creat până la sfârşitul anului, transmite joi AFP, citată de Agerpres.

Un astfel de vaccin "ar salva milioane de vieţi şi nenumărate miliarde de dolari", a adăugat Guterres în timpul unei videoconferinţe cu cele aproximativ cincizeci de ţări africane membre ale ONU. El a pledat pentru o accelerare a dezvoltării sale şi pentru accesibilitatea acestuia. Trebuie să fie "universal" şi "să ajute la controlul pandemiei", a mai precizat.

"Avem nevoie de un efort ambiţios pentru a garanta (...) o abordare armonizată, integrată şi optimizată pentru a maximiza viteza şi scara necesare pentru implementarea universală a unui astfel de vaccin până la sfârşitul anului 2020", a subliniat secretarul general al ONU.

Antonio Guterres a declarat că apelul său din 25 martie vizând donarea a două miliarde de dolari pentru un plan umanitar de amploare al ONU ca răspuns la pandemie a reuşit să conducă la strângerea, până în prezent, a "aproximativ 20%" din această sumă.

Datorită Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ONU a reuşit să aprovizioneze 47 de state africane cu teste pentru COVID-19, a menţionat secretarul general al organizaţiei.

Totodată, Guterres a salutat eforturile mai multor guverne africane de atenuare a consecinţelor pandemiei, citând Uganda, unde autorităţile au amânat un impozit pentru a sprijini companiile, Namibia, care oferă venituri de urgenţă pentru muncitorii care şi-au pierdut locul de muncă, Capul Verde care acordă ajutor alimentar sau Egiptul care a redus impozitarea industriilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108