rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Corpul de CONTROL al primului MINISTRU a SESIZAT ANI în legătură cu AVEREA rectorului ILIESCU de la OVIDIUS

După o amplă anchetă jurnalistică marca Replica de Constanța, cu privire la situația de incompatibilitate a noului rector al Universității Ovidius, Dan Iliescu, Corpul de Control al primului ministru a sesizat Agenția Națională de Integritate, fiind desemnat un inspector de specialitate să efectueze evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de către Dan Iliescu.

În urma alegerilor pentru funcția de rector al Universității Ovidius, Dan Marcel Iliescu a preluat conducerea instituției de învățământ. Anterior ocupării acestei poziții, Replica a demarat o anchetă jurnalistică, în urma căreia s-a constatat incompatibilitatea lui Dan Iliescu, încă din anul 2012, atunci când a fost numit pro-decanul Facultăţii de Medicină. Soția sa, Mădălina Iliescu, a fost angajată în funcția de asistent universitar în cadrul facultății pe care Dan Iliescu o conducea, în poziția de pro-rector. Un an mai târziu, Mădălina Iliescu a fost… promovată în funcția de șef lucrări, adică se afla în subordinea soțului ei devenit, în 2014, decan al aceleași facultăți. Drept dovadă că s-a aflat în incompatibilitate stau declarațiile de avere ale lui Dan Iliescu, din perioada 2012-2015. Ulterior, rectorul ales și soția au decis să divorțeze ”fictiv”, iar din declarațiile de avere din 2016 și până în prezent, Mădălina Iliescu nu mai apare în peisaj.

Dacă ANI constată aspectele semnalate de Replica, Iliescu pierde statutul de RECTOR!

De altfel, proaspătul rector s-a aflat și în conflict de interese deoarece, timp de peste 3 luni de zile, în calitate de Președinte al Senatului UOC, a luat decizii sau a participat la luarea unor decizii care îl priveau și pe candidatul la funcția de Rector, adică pe însuși conf. univ. dr. Dan Iliescu!

Situația de incompatibilitate și conflictul de interese au ajuns, deja, în atenția Agenției Naționale de Integritate, fiind sesizată de Corpul de Control al Prim Ministrului, fiind desemnat un inspector de specialitate să efectueze evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de către Dan Iliescu.

Citește și: BOMBĂ! Dan Iliescu, noul RECTOR de la Ovidius, NU va fi VALIDAT de MINISTERUL EDUCAŢIEI?

Mirela PASCAL

marţi, 11 august 20203509
Comentarii

014FURT ORGANIZAT LA OVIDIUS(20 aug 09:38)
Verificati si veti vedea cine cel mai mare HOT in forma organizata si continuata de la Ovidius. Cine este aranjorul de voturi in alegeri? Ati ghicit: alex bobita. Verificati-l si pe el, cand a devenit sef de departament statea intr-un apartament de 2 camere, vai de capul lui! In mai putin de 7 ani de cand are acces la banii universitatii si-a luat ap nou cu 4 camere, a schimbat masina. Isi mareste salariul, isi da salariu de merit, fura bani din proiecte. Sa mai spun?
315Bravo Replica(13 aug 12:11)
Bine ca existati sa mai stim si noi adevarul. Nu va opriti ca aici aveti material pentru procurori pentru un deceniu, Numai sa nu predea astia la drept.ca se spala intre ei.
416Atentie(12 aug 12:55)
Iliescu e pus pe reorganizare,dai banutul,ramai,nu dai reorganizare 25% dati afara.Pilele si spagarii raman restul pleaca.
225Jos mafia(12 aug 12:10)
Terminati structurile mafiote de la fiecare facultate, care distrug uoc din 2012
194Girtu(12 aug 10:48)
Epure nu a facut nimic. Cel mai slab manager din istoria universitatii. Ne-a si patat imaginea cu coruptia lui. Lasa-ne, Vasluianule, cu comentariile tale! Mai bine aminteste-ti ca ai un baiat pe care nu te lasa Cruella sa-l vezi!!!
130Pt hehe(12 aug 07:36)
Girtule inca te culci si te trezesti cu Epure in gand, te-a surclasat la toate capitolele. Lui Epure i se rupe, toata echipa Rugina, apoi Iliescu e aceeasi din 2012, rezultate zero.
179Heje(11 aug 22:48)
Primul comentariu a fost sters Era vorba despre un iepure care a platit articolul. Deci e adevarat
024Ptr directori Performanti(11 aug 21:19)
sAptamanile trecute era scris pe o usa birou buget si analiza sau bugete. Ce naiba se face in biroul ala? E similar insitutului national de statistica? Se calculeaza cumva indicele de inflatie? Asa e la buetari, cat mai multe birouri cu cati mai multi sefi. Si lucrurile tot nu se misca in folosul comunitatii. BIRoul asta de cine apartine de trebuia infiintat ca inainte nu exista?
225Directori Performanti(11 aug 21:02)
Atat de performanti sunt incat s-au furat sub ochii lor bani din casierie timp de 2-3 ani. Mai si iau salarii cat ministrul educatiei. Cu astfel de directori sigur in cativa ani se va declara falimentul. La statul roman nu conteaza responsabilitatile, ci nepasarea si interesul personal. Faliment scrie pe voi. In curand! O adunatura de prosti si incompetenti. Si voi vreti sa excelati in invatamantul universitar. Ca vai de voi.
729Ins(11 aug 15:10)
Ia, zi nea Iliescu cate cazuri de COVID sunt la Facultatea de Medicina? Saptamana trecuta erau 3. Ai cumparat presa locala ca sa nu dea informatia. Musamalizezi.
1117Unu(11 aug 14:46)
Si uite asa, Unc nu se lasa. Cred ca si el ar trebui controlat! La cap.
741Student(11 aug 13:40)
ILIESCU UN MAIMUTOI. ESTE MARIONETA CUPLUI VANCEA BOBE. TRANDAFIR RALUCA ESTE O NULITATE. INTREGUL GRUP CARE CONDUCE DE 10 ANI SUNT INFRACTORI. UOC ESTE O LATRINA. 9N SENAT SUNT DOAR PAIATZE. DECANII SUNT SLUGOI. VIATA STUDENTEASCA NU EXISTA. MIZERIE SI HOTIE.
022Pt 1:22(11 aug 12:57)
Serios? Eu am crezut ca e bordel, nu gara de nord.
616Medic(11 aug 12:08)
Dar un control amanuntit in ceea ce priveste sanatatea i s-a facut inainte de a il pune rector ? A se observa ca are ochiul drept mai mic si capul aplecat tot spre dreapta. Semn clar de avc !
115Escu(11 aug 11:53)
Eu nu sunt deacord cu toti astia care spuneti"il vedeti pe asta dar uitativa dincolo la ala sau aia care este de trei ori mai hot"pentru ca lupta cu nenorociti care au furat tara asta trebuie sa inceapa odata indiferent de nume,adica dintre toti hoti daca este luat doar Iliescu asta nu inseamna ca s-a facut curat in Constanta. Din pacate ce scrie omul de la 7.09 este adevarat au avut grije parlamentari de ei si frati lor hoti si sunt mai multe legi care favorizeaza furtul,asa a ajuns sa fie hotul baiat destept in Romania iar seful sau muncitorul cinstit un prost.
220mihai(11 aug 11:12)
pai de ce va uitati doar acolo? la UMC panait e presedinte de senat iar finul decan la electromecanica, raicu este prorector, iar sotia lui sefa de departament, prorectorul hanzu este nasul prorectorului hanzu. panait a fost rector, iar cuscra lucra la departamentul administrativ . faceti anchete serioase peste tot daca aveti sange
516Functia de rector e un rahat(11 aug 11:07)
Ca sa poti conduce o universitate trebuie sa fii ori director juridic, ori director general. Celelalte functii sunt de umplutura.
018Caz singular(11 aug 10:31)
Averi, venituri nejustificate au mai toti romanii care au ceva. Ba chiar avem si saracie nejustificata. Cand un organ al statului se autosesizeaza in cazul unei persoane, e clar o pedeapsa data acelei persoane. Nu credem in dreptatea facuta de stat. Incetati cu propaganda ieftina. Suntem o tara nefunctionala, mafiota. Atentie, mafuota nu corupta. Corupti am fost la inceput.
329Bravo!(11 aug 09:56)
Bravo, Replica! Presa constanteana sta oricum cu capul plecat cand e vorba de coruptii de la Ovidius! Ai si ei interese, mai o facultate, mai un masterat...altfel nu imi explic de ce tac toti malc si inchid ochii la coruptia de acolo
228Dan(11 aug 09:04)
Rectorul Iliescu ii problema voastra.Verificati mai degraba FECALA mai marele RUGINA SORIN si sleafta binenteles.
1226totul e vrajeala(11 aug 07:09)
De la data sesizarii faptele se pot cerceta de catre ANI doar cu trei ani in urma deoarece CCR a declarat neconstitutionala procedura cercetarii unei persoane incepand de la sfintele moaste. Restul povestilor sunt barfe. Atata timp cat nu a beneficiat de venituri ilegale, procent din contracte date preferential sau altele de aceste gen, sesizarea este ploaie in vant. Iar la venituri ilegale nu ne referim la cateva zeci de mii de lei, ci la sute de mii de euro. Referitor la incomp dintre presedinte senat si candidat in acelasi timp asa fac toti rectorii din tara. E o practica conform legii.
829Medic(11 aug 06:38)
Pe cand si teza de doctorat, care nu are nicio nota de subsol. Toata activitatea stiintifica a lui nea Iliescu se bazeaza pe plagiat si spaga.
418cineva(11 aug 06:06)
ce nu se poate justifica sa fie CONFISCAT
614Controlati si confiscati tot!(11 aug 02:46)
Luatii si profesorii din licee la control Lic. Traian Cojocaru peofesor engleza, face acasa meditatii la engleza.Plateste fisc? Barbatul ei este cel mai corecet la curtea de conturi dir. adj.el stie cati vin in parcerea de la fostul ich carandu-i spagile.Pe asta cine il aresteaza, ancheteaza.Astia s-au ales pe viata? Nu mai pleaca de la curtea de conturi? Hotii au fot facuti si cavalaeri,au primit si distinctii.In tara asta totul functioneaza cu curu in sus.Toti hotii sunt promovati.Vai de poporul roman.Vai de steaua noastra.Toate lichelele sunt la putere,cei capabili nu au loc de acestia.
230Mitra are mai multi bani(11 aug 01:22)
Cu averea lui Mitra care face zi si noapte meditatii la drept nu sesizeaza nimeni? Si trece la examen doar studentii care fac meditatii normal. Cati a picat sesiunea asta? Cu filmarile cu copii care intra si ies de la ea din casa ca la gara de nord nimic ?
mai mult...Replica
19 sep 00:02ReplicaUn FOTBALIST de la 'U' Craiova RIDICĂ un BLOC în CAMPUS

În zona Campus se va mai construi un nou imobil. Investitorul este Alexandru Măţel, un fotbalist constănțean care...1766

19 sep 15:45ReplicaAncuța BELU: Mihail Kogălniceanu NU mai are niciun TEREN intravilan, că le-a dat Iosif MUREŞAN pe toate1204
19 sep 00:35ReplicaCum şi-a ÎNSUŞIT o femeie PORTOFELUL doldora de BANI găsit pe stradă! VIDEO5470
19 sep 00:11ReplicaTELENOVELĂ de `CONSTANGELES`! Colegi de INFRACŢIUNI, RELAŢII AMOROASE pe ASCUNS şi MAŞINI DISTRUSE!

Au fost colegi de infracţiuni, dar au ajuns duşmani, în cele din urmă. Cel pe care l-a adus în casă a început o...2039

19 sep 00:35ReplicaAdolf Bâclea CUMPĂRĂ trei terenuri în zona Casa Căsătoriilor2163
19 sep 00:12ReplicaUn CRIMINAL feroce susţine că e NEVINOVAT şi stă în PUŞCĂRIE degeaba979
19 sep 00:42ReplicaIORGUŞ şi MURAD îşi dau mâna pentru RENAŞTEREA Mangaliei!

Mohammad Murad, candidat independent la Primăria Mangalia, a organizat o dezbatere la care au fost invitați toți...1633

19 sep 00:33ReplicaMIRCEA DOBRE: Oamenii lui FĂGĂDĂU merg prin comunitate doar la inaugurări! VIDEO476
19 sep 09:06ReplicaBogdan BOARCĂ propune o ALTFEL de POLITICĂ, la Cernavodă628
19 sep 00:27ReplicaPSD-istul Adrian Condari are ŞANSE să CÂŞTIGE Primăria Costineşti

În Costineşti, un candidat de 35 de ani de la PSD, cel mai tânăr aspirant la un post de primar din judeţul...690

19 sep 00:00ReplicaRăzvan Filipescu VREA să MODERNIZEZE târgurile şi oboarele! VIDEO387
19 sep 00:00ReplicaÎn Mangalia, copiii se ÎNGHESUIE, ca SARDINELE, în MICROBUZ482
Vremea
18.9°17.8° - 18.9° sâmbătă, 19 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 45%
Vânt: 4.62 m/s
Presiune: 1022 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 sep 00:00SportCFR Cluj a învins, cu scorul de 2-0, Astra Giurgiu, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Astra Giurgiu, în etapa a IV-a a...308

19 sep 00:00SportSlavia Praga a învins Teplice, scor 5-1, în campionatul Cehiei: Nicolae Stanciu a marcat în minutul 13

Jucătorul Nicolae Stanciu a marcat pentru Slavia Praga în meciul cu Teplice, scor 5-1, din etapa a patra a...268

19 sep 00:00SportNovak Djokovic s-a calificat în sferturile turneului de la Roma

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, nr. 1 ATP şi principal favorit, s-a calificat în sferturile turneului ATP...270

19 sep 00:00SportNaţionala de fotbal feminin a României a fost învinsă de Belgia, scor 6-1, în preliminariile CE-2022

Naţionala de fotbal feminin a României a fost învinsă, vineri seară, de selecţionata Belgiei, scor 6-1, în...256

Local
19 sep 23:19LocalRAZII în JUDEŢ!

Polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Constanța, la data de 17 septembrie a.c., în intervalul orar 12.00-16.00,...612

19 sep 23:20LocalCamion RĂSTURNAT în judeţ: Şoferul NU avea PERMIS; o persoană GRAV rănită!

Polițiști din cadrul cadrul Poliției orașului Cernavodă, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, au...813

19 sep 23:20LocalPrins BEAT la VOLAN, pe Lăpuşneanu

604

19 sep 23:21LocalTrei URMĂRIŢI internaţional, DEPISTAŢI la CONSTANŢA: trafic de fiinţe umane şi furturi

Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Constanța au depistat trei bărbaţi care erau urmăriţi...651

19 sep 23:20LocalDoi bărbaţi au fost condamnaţi pentru infracţiuni la regimul rutier

Polițiști de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Constanța, la data de 17 septembrie a.c., au depistat un...567

19 sep 23:21LocalMaşină SPARTĂ pe timpul nopţii, la Constanţa! Hoţul, prins pe Lăpuşneanu

823

Politică
19 sep 00:00PoliticăVioleta Alexandru: Funcţionarii publici trebuie să fie în slujba celor care au nevoie de serviciile lor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a discutat vineri, la sediul Prefecturii Hunedoara, mai...305

19 sep 00:00PoliticăVictor Ponta se aşteaptă la un grad mare de absenteism

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, la Tulcea, într-o conferinţă de presă, că se...296

19 sep 00:00PoliticăBode: Vom reuşi să cheltuim în acest an cei 6 miliarde de lei alocaţi pentru proiecte din fonduri UE

274

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1386

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2168

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1324

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...2975

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2273

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3189

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...4949

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3114

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2403

Monden
19 sep 00:00MondenMarilyn Monroe o suna pe Jackie şi îi povestea cum face sex cu John F. Kennedy

Viaţa personală a celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, John F. Kennedy, a atras mai multă atenţie...374

19 sep 00:00MondenActorul care l-a jucat pe Darth Vader se face spălător de geamuri: "Trebuie să câştig bani"

Incredibil, dar adevărat! Starul galez Spencer Wilding, care a jucat în filme de succes şi a deţinut rolul lui Darth...356

19 sep 00:00MondenRegina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a retras titlul onorific acordat lui Harvey Weinstein

287

19 sep 00:00MondenCeremonia de decernare a premiilor Emmy din acest an va fi transmisă în direct, dar se va desfăşura doar online

Fără covor roşu, fără celebrităţi în ţinute de gală şi fără "Game of Thrones": cea de-a 72-a ediţie a...260

19 sep 00:00MondenA murit autorul romanului 'Forrest Gump', Winston Groom

Winston Groom, autorul romanului ''Forrest Gump'', care a stat la baza filmului hollywoodian cu acelaşi nume, cu Tom...257

19 sep 00:00MondenVan Morrison lansează trei piese împotriva restricţiilor impuse de coronavirus şi în favoarea „libertăţii de alegere“

248

Mapamond
19 sep 00:00MapamondCoronavirus: Cehia înregistrează pentru prima dată peste 3.000 de cazuri zilnice de COVID-19

Numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut în ritm accelerat în Republica Cehă, care a raportat vineri...267

19 sep 21:27MapamondCoronavirus: Franţa a înregistrat un nou record de peste 13.000 de cazuri noi în 24 de ore

Franţa a înregistrat 13.215 noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, nou record de la începerea testării pe scară...649

19 sep 10:14MapamondMexicul cere Statelor Unite informaţii despre presupuse abuzuri împotriva migranţilor

491

Sănătate
19 sep 00:00SănătateCum scăpăm de afte cu tratamente naturiste

Aftele bucale sunt leziuni minore care se vindecă de la sine în cel mult 10 zile. Disconfortul pe care ni-l generează...308

19 sep 00:00SănătateCe poți face înainte de culcare pentru prevenirea bruxismului nocturn

Bruxismul este termenul medical care descrie scrâșnitul din dinți. De regulă, medicul stomatolog este cel care...273

19 sep 00:00SănătateRemedii pentru durerile cauzate de aparatul dentar

267

19 sep 00:00SănătateCare este legătura dintre sindromul burnout și bătăile neregulate ale inimii

Te simți foarte obosit, lipsit de energie, demoralizat și iritabil? Este posibil să suferi de burnout, un sindrom...272

19 sep 00:00SănătateConjunctivita alergică: simptome, cauze, tratament

Conjunctiva reprezintă o membrană fină de țesut aproape transparent, traversat de vase de sânge, care tapetează...275

19 sep 00:00SănătateEcografia glandei tiroide: când se recomandă și ce presupune

Ecografia glandei tiroide folosește ultrasunetele pentru a obține imagini în detaliu ale glandei pacientului, cu...274

19 sep 00:00SănătateTratament naturist pentru respirația urât mirositoare

Respirația urat mirositoare, cunoscută și sub denumirea de halenă ori halitoză, apare de cele mai multe ori din...293

19 sep 00:00Sănătate7 semne că te suprasoliciți la sală

Atunci când începi o rutină de sport nouă, poate fi tentant să te suprasoliciţi, din mai multe motive: poate fi...257

19 sep 10:14SănătateCoronavirus: Vaccinul chinez Sinovac, testat pe copii şi adolescenţi la sfârşitul lunii septembrie

526

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT