Cu cine s-a asociat fostul consilier Iustin Roman pentru tunul imobiliar din Mamaia?
Cu cine s-a asociat fostul consilier Iustin Roman pentru tunul imobiliar din Mamaia?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎncrengăturile de firme şi de interese îi pun la aceeaşi masă pe oameni controversați din Constanța, dar și din București și Buzău. Fostul consilier local Iustin Roman, patronul hotelului Nyota și un norocos al contractelor cu statul, în special cu Primăria Constanța, are relaţii de afaceri cu o familie bine “înfiptă”, Biriş pe numele ei. Mai exact Ion Andrei Biriș, ginerele fostului director al SRI, Virgil Măgureanu, al cărui unchi a fost primar în Snagov când renumitul Remus Truică a obţinut retrocedarea pădurii Snagov. Mai mult, același Iustin Roman este partener de afaceri și cu Vasile Domente, unchiul lui Sebastian Ghiță. Același Domente care apare și în firma 2K Telecom, pe are o controlează alături de Alexandru Ghiță – 67,12%, și Vasile Radu – 24,83%. Numele firmei apare și în raportul Curții de Conturi pe anul 2013, în care se arată că au fost constatate nereguli privind condițiile în care reprezentanții MAI au semnat un contract cu SC 2K Telecom SRL pentru realizarea sistemului call center (rețeaua voce-date din cadrul Centrului de Contact). Alături de aceștia, dar și de patronii clubului Loft, Fabian Roman vrea să trântească un imobil cu 15 etaje în Mamaia Nord.
Planul Urbanistic de Detaliu întocmit de societatea Gamaro Black Sea, pentru construirea unui ansamblu turistic intră în ședința de Consiliu Local de azi 31 august. Societatea visează la apartamente de vacanță, locuințe permanente colective, un hotel, un apart-hotel, funcțiuni de alimentație publică (club cu restaurant, salon evenimente multifuncțional), funcțiuni de comerț, funcțiuni sportive (sală de fitness, spa), funcțiuni de loisir, funcțiuni de agrement, amenajări exterioare, împrejmuire teren și organizare de șantier, cu regim de înălțime de P+5-8E sau P+12-15E.
noul hotel ar urma să se ridice chiar lângă Nyota
Gamaro Black Sea SRL, firmă deţinută de fostul consilier local, Iustin Roman, deţine în staţiunea Mamaia Nord mai multe terenuri, pe care a ridicat diferite construcţii, hoteluri sau minihoteluri. Societatea Gamaro Black Sea SRL a fost înființată în anul 2004 și are sediul în Mamaia, numărul 564 C. Administratorul este Iustin Roman, iar în acționariat regăsim nume controversate la nivel național. Roman s-a asociat cu numiții Vasile Domente și Manole Gheorghe, dar și cu societatea BDG Import SRL prin 2019. Fostul consilier a cedat, la acea dată, lui Vasile Domente 203.752 de părți sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, totalizând 2.037.520 lei și reprezentând 16,67% din capitalul social al societății.
Iar lui Manole Gheorghe i-a cedat 203.752 de părți sociale, totalizând 2.037.520 lei și reprezentând 16,67% din capitalul social al societății. Totodată, a cedat și firmei B.D.G. IMPORT - S.R.L 407.504 de părți sociale, în valoare de 4.075.040 lei și reprezentând 33,33% din capitalul social al societății.
Manole Gheorghe, un influent afacerist din Buzău
Dar haideți să vedem cine sunt partenerii de afaceri ai lui Fabian Roman! Gheorghe Manole este acţionar în 39 de companii, în timp ce partenerul său de business, Vasile Domente, figurează ca acţionar în 41 de companii. Manole Gheorghe şi Vasile Domente sunt cunoscuţi pentru faptul că deţin firma Eximprod, cu peste 400 de angajaţi. Vasile Domente este implicat și în domeniul vinurilor, unul dintre partenerii de business fiind nepotul său Sebastian Ghiţă, potrivit informaţiilor publice. Atât Vasile Domente, cât şi Manole Gheorghe sunt consideraţi a fi printre cei mai influenţi oameni din Buzău, ambii având foarte puţine apariţii publice.
Domente, unchiul lui Sebastian Ghiță
Domente apare și în firma 2K Telecom, alături de Alexandru Ghiță – 67,12%, și Vasile Radu – 24,83%. Numele firmei apare și în raportul Curții de Conturi pe anul 2013, publicat recent, în care se arată că au fost constatate nereguli privind condițiile în care reprezentanții MAI au semnat un contract cu SC 2K Telecom SRL pentru realizarea sistemului call center (rețeaua voce-date din cadrul Centrului de Contact). Specialiștii susțin că, la data efectuării misiunii de audit, sistemul call center nu era funcțional, deși contractul a fost încheiat la data de 16.10.2009, cu o durata inițială de 26 de luni.
Perioada a fost modificată prin 11 acte adiționale până la data de 31 decembrie 2014, perioada mare de derulare a contractului având ca efect „uzură morală a echipamentelor și a soluțiilor software alese, situație care generează cheltuieli suplimentare de upgradare”. În același timp, Curtea de Conturi a atras atenția cu privire la faptul că prin contract au fost incluse servicii de mentenanță, garanție și suport în valoare de 432.000 de lei cu TVA, contrar legii privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, unde se prevede gratuitatea garanției acordate.
Un alt partener al lui Roman, Ion Biriș, ginerele lui Virgil Măgureanu, fost șef la SRI și nepotul ex primarului din Snagov
Cât despre firma B.D.G. IMPORT SRL, cu vânzări de aproape 350 de milioane de lei și profit de aproape 40 de milioane în 2022, este controlată de ginerele lui Virgil Măgureanu, Ion Andrei Biriș, care a derulat afaceri și cu Remus Truică.
În firmă mai apare și Petre Berciu, bunul său prieten. Biriş este nepotul lui Teodor Biriș, ex-primarul Snagovului, care a facilitat grupării Truică retrocedarea unei prime părți din pădurea Snagov. Biriș a fost asociat și cu Truică în Leader Art Construct SRL.
Ion Biriș și Petre, zis Pepe, Berciu
În plus, în cadrul “Asociației Snagov Plus”, Remus Truică apare în calitate de cofondator, alături de Ion Biriș, Sorin Roșca Stănescu și alți proprietari de vile în Snagov, scopul asociației fiind asemănător cu cel al unei asociații de proprietari de la bloc, adică ”un pic mai bine pentru comunitate”.
Biriș, patron și la Loft
Biriș mai deține, printre altele, și Global Drinks International SRL, firmă în baza căreia funcționează clubul Loft. În firmă mai apar Pazara Cristina și Gizdavu Ovidiu Septimiu, aceeași care dețin acțiuni și la firma B.D.G. IMPORT SRL.
Ion Biriș ar fi ruda colonelului cu același nume din SIE, Cornel Biriș. Despre colonelul SIE, controversatul condamnat Cristian Rizea susținea, la un moment dat, că ar fi cel care l-a racolat pe Victor Ponta în anul 1990. Pe atunci, Ponta era procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a activat în acest serviciu ca ofițer deplin până în 2001.
Generalul Biriș l-a prezentat ulterior pe Victor Ponta premierului PSD Adrian Năstase drept un tânăr de perspectivă. În calitate de șef al Guvernului, Năstase l-a numit, în aprilie 2001, șef al Corpului de control al primului-ministru, cu rang de secretar de stat, iar în martie 2004 l-a promovat ministru delegat pentru Controlul implementării programelor cu finanțare internațională și aplicarea aquis-ului comunitar. În aceeași perioadă, în calitate de președinte al PSD, Năstase l-a promovat președinte al Organizației de Tineret și vicepreședinte național al partidului pe care-l conducea.
Victor Ponta devenit președintele PSD la congresul din februarie 2010, cu sprijinul substanțial al SRI, care era condus de nașul său de căsătorie George Maior.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
21.8° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)





