REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Cum a cheltuit MApN 80 de milioane de euro înainte de demisia lui Vasile Dîncu

Cum a cheltuit MApN 80 de milioane de euro înainte de demisia lui Vasile Dîncu

Andreea VREJOIU 27 octombrie 2022 | 15:36 1758

Ministerul Apărării Naționale reface infrastructura unei unități militare din județul Giurgiu, într-o zonă folosită ca poligon și pentru creșterea animalelor.

Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale pe 24 octombrie 2022, astfel că mandatul său a durat mai puțin de un an, pentru că fusese numit pe 25 noiembrie 2021. În presă s-a speculat că poziția lui Dîncu a început să se clatine după ce a declarat, într-o emisiune televizată, că “singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.

Contractul oferit de MApN are o durată de 66 de luni

Pe 14 octombrie 2022, cu doar 10 zile înainte de demisia lui Vasile Dîncu, Ministerul Apărării a anunțat, pe platforma e-licitatie.ro, că s-a realizat o „Achiziție atribuită prin anunț de atribuire la anunț de participare”, descrierea acesteia fiind „Servicii de proiectare, de asistență a proiectantului pe durata de execuției lucrărilor, precum și execuția lucrărilor aferente realizării proiectului clasificat secret de serviciu „REALIZARE INFRASTRUCTURĂ ÎN CAZARMA MIHAI BRAVU”.

Valoarea estimată a tuturor serviciilor și lucrărilor de execuție care formează obiectul investiţiei este, conform datelor de pe e-licitatie.ro, consultate de FANATIK,  de 356.398.546 lei fără TVA, din care: servicii de proiectare și asistență tehnică (19.045.451 lei fără TVA; lucrări de execuție (337.353.095 lei fără TVA).  Valoare cheltuielilor diverse şi neprevăzute a fost estimată la 36.117.534 lei fără TVA.

Valoarea totală a achiziției este de 389.757.490.9 lei, adică aproximativ 80 de milioane de euro. Durata contractului semnat pe 12 octombrie 2022 este de 66 de luni, iar câștigătorul licitației restrânse este firma STRABAG. Denumirea contractului este “Acord contractual pentru contractul de servicii de proiectare și execuție lucrări”.

În dreptul autorității contractante este notat Ministerul Apărării Naționale – Unitatea Militară 02547 București. Acest proiect a ajuns în atenția Guvernului, care a emis o hotărâre de guvern, HG nr. 309/10.03.2021, publicată în Monitorul Oficial din 16 martie 2021. Această hotărîre a fost adoptată pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Realizare infrastructură în cazarma 3600 Mihai Bravu“.
Unitatea militară de la Mihai Bravu va fi una de apărare aeriană

În hotărârea de Guvern se menționează: „Cazarma 3600 Mihai Bravu este amplasată în extravilanul comunei Mihai Bravu, județul Giurgiu. Cazarma 3600 (fosta incintă 7 a cazărmii 2258 Mihai Bravu) a fost folosită în trecut ca poligon (în zona sudică) și pentru creșterea animalelor (în zona nordică). Prezenta investiție este fundamentată prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, cu modificările ulterioare.”

„Cazarma 3600 nu dispune de infrastructura necesară depozitării sau realizării activităților de mentenanță aferente sistemelor achiziționate, pregătirii personalului sau administrării activității din unitate. Pentru operarea sistemelor achiziționate sunt necesare facilități pentru garare, mentenanță şi antrenament. Pentru asigurarea calităţii vieţii personalului sunt necesare spaţii administrative, facilităţi de servire a mesei, de cazare, sport, sănătate și recreere”, se mai scrie în HG nr. 309/10.03.2021.„Construcțiile și amenajările existente (foișoare de observare tragere, puțuri de tragere, construcții zootehnice, rețele utilități aferente, drumuri și împrejmuiri) au fost propuse a fi desființate, cazarma aflându-se în prezent într-un proces de schimbare a destinației care implică refacerea integrală a infrastructurii existente.”, se mai notează în document.

“În anul 2019 în cazarmă s-a inițiat o nouă investiție constând în realizarea unei magazii de depozitare materiale periculoase și a anexelor aferente: împrejmuire, punct control, șopron parcare, foișoare de pază, rețea de iluminat exterior, gospodărie de apă și rețea de alimentare cu energie electrică. Prin prezenta investiție se va asigura alimentarea cu apă, rețeaua de hidranți și rețeaua de canalizare, inclusiv pentru construcțiile din incinta cazărmii cuprinse în investiția din anul 2019.”, se mai explică în HG, conform fanatik.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Angajeazate si tu soldat ca sa o freci, ai dreaq romani, unii si acum viseaza cum ii f***a majuru, au coșmaruri dupa 1,4 ani de armata si toti se lauda ce ciumeci au fost ei pe acolo
5
3
in loc sa puna soldatii la treaba ca si-asa o freaca. Ca daca vine bolsevicu striga toti dupa americani.
5
4

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108