Cum a reușit nașa lui Gabi Bădălău să-i „smulgă“ din mâini unei adversare 18 milioane de euro
Cum a reușit nașa lui Gabi Bădălău să-i „smulgă“ din mâini unei adversare 18 milioane de euro
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestModernizarea drumului județean 393, pe tronsonul Techirghiol - Arsa este un proiect major finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“. Consiliul Județean, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța, s-a chinuit câțiva ani să-l modernizeze, dar din pricina birocrației, și apoi a băieților deștepți care se ocupă de construcția de autostrăzi și drumuri din țară, debutul lucrărilor a întârziat. DJ 393 este o zonă care afectează dramatic un număr mare de persoane, precum și activitatea economică a județului, iar reabilitarea drumului ar însemna o gură de oxigen pentru șoferii care tranzitează drumul. Deși contractul de finanțare din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare totală de 96.594.295,02 lei, echivalentul a 18 milioane de euro, a fost semnat în 2024, lucrările de modernizare a DJ 393, tronson Techirghiol – Arsa n-au început nici până astăzi. O afaceristă celebră Paula Cușa, nașa de cununie a lui Gabriel Bădălău și a constănțencei Claudia Pătrășcanu, a blocat proiectul la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și, în cele din urmă, după lupte seculare, a reușit să-și adjudece contractul de 18 milioane.
DJ 393, tronsonul de drum Techirghiol – Arsa, Paula Cușa
G&M Road Building Engineering SRL este una dintre cele mai prospere firme de construcții edilitare la nivel național, care a supt, de-a lungul anilor, milioane de euro de la stat și care continuă să mențină vie tradiția. Înființată în 2012, firma îi are ca acționari pe Alexandru Magdalena Emilia și Paula Cușa, fiecare cu o participație de 50%.
DJ 393, ruta este o soluție complementară la drumul expres Alternativa Techirghiol spre sudul litoralului românesc
Societatea a înregistrat cifre impresionante în 2025, raportând o cifră de afaceri de aproape 120 milioane de lei și profit de 1,7 milioane de lei, bifând de-a lungul anilor, contracte de la aproape toate instituțiile importante ale statului.
DJ 393, pe tronsonul Techirghiol -Arsa
Firma a contestat licitația de modernizare a DJ 393, pe tronsonul Techirghiol - Arsa, lansată de Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, o licitație în valoare de peste 96 de milioane de lei. Blocajul proiectului a fost în avantajul societății din Argeș care a reușit, în cele din urmă, să smulgă contractul din mâinile adversarilor.
Investiția vizează reabilitarea a aproximativ 23 km, lărgirea carosabilului la 8 metri (2 benzi x 3,00m) și modernizarea infrastructurii rutiere, cu o valoare alocată de peste 97 milioane lei. De la momentul semnării contractului de finanțare, proiectul a întâmpinat mai multe obstacole administrative și procedurale, care au întârziat demararea efectivă a lucrărilor. Practic, această rută este o soluție complementară la drumul expres Alternativa Techirghiol spre sudul litoralului românesc.
Contractul fusese câștigat de asocierea Oyl Company Holding AG, din Slobozia - Eurocerad Internațional SRL
G&M Road Building Engineering SRL a cerut, în aprilie a.c., la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii cât şi a tuturor proceselor verbale intermediare care au stat la baza emiteri actelor contestate. De asemenea, a cerut anularea tuturor actelor subsecvente acestora, în ceea ce priveşte punctajul acordat ofertei contestatoarei la factorul tehnic - riscurile contractului subfactorul „Riscuri aferente cazurilor de forţă majoră şi/sau caz fortuit“ şi modalitatea de evaluare a propunerii tehnice şi financiare depuse de asocierea Oyl Company Holding AG, din Slobozia- Eurocerad Internațional SRL.
În cele din urmă, CNSC a dispus anularea raportului procedurii și a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor aparținând Asocierii condusă de G&M Road Building Engineering SRL și Asocierii condusă de Oyl Company Holding și la stabilirea unui nou rezultat al procedurii de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, cu luarea în considerare a celor cuprinse în motivarea prezentei hotărâri.
Mitroi: Vom moderniza 23,541 km de drum județean, pe traseul Techirghiol – Moșneni – Pecineaga – Arsa
Iar, în final, a câștigat procedura. În urmă cu câteva zile, președintele CJ, Florin Mitroi, a semnat, în sfârșit, contractul de modernizare a drumului. „Am semnat contractul pentru modernizarea DJ 393, pe tronsonul Techirghiol – Arsa, un proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Prin această investiție vom moderniza 23,541 km de drum județean, pe traseul Techirghiol – Moșneni – Pecineaga – Arsa, prin lărgirea carosabilului, refacerea completă a structurii rutiere și amenajarea unor condiții moderne și sigure de circulație.
Fiecare kilometru de drum modernizat înseamnă mai multă siguranță, mai multă dezvoltare și mai mult respect pentru constănțeni. Infrastructura rutieră este o prioritate pentru mine, iar proiectele pe care le implementăm vor contribui la creșterea calității vieții și la dezvoltarea economică a întregului județ.
Modernizarea DJ 393 va îmbunătăți mobilitatea între localitățile Techirghiol, Moșneni, Pecineaga și Arsa, va reduce timpii de deplasare și va crea noi oportunități pentru comunitățile din această zonă. Îmi respect angajamentele și continui să construiesc, pas cu pas, un județ mai bine conectat, mai sigur și mai dezvoltat“, a spus Mitroi.
Florin Mitroi și reprezentanții firmelor câștigătoare
Adversara Oyl Company Holding, condusă de soțul unei șefe de la Direcția de Drumuri
Oyl Company Holding e o companie ialomiţeană din domeniul construcţiilor de drumuri, deţinută în trecut de antreprenorul Corneliu Dragomir, care a murit în decembrie 2024, frâiele firmei fiind preluate de Cleopatra Dragomir, soția acestuia. Administratorul societății din Slobozia este Ionuț Micșa, soția acestuia fiind șefă la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.
Familia Cușa deține hotelul Alcor din Mamaia
Revenind la familia Cușa, aceasta deține, în Mamaia, hotelul Alcor, unde s-au filmat numeroase secvențe din „BD la munte şi mare“, cumpărat de la familia fostei deputate PDL de Constanta, Magda Stavrositu.
Familia Cușa, la cununia lui Gabi Bădălău și a Claudiei Pătrășcanu, între timp divorțați
Hotelul este clasificat la trei stele si are 5 nivele și 119 camere şi este controlat de INTER PRODCUS S.R.L., deținută de Cornel și George Cușa. George e soțul Paulei Cușa. George Cuşa și soția lui l-au cununat pe fiul ministrul Economiei, Gabriel Bădălău, acesta din urmă căsătorindu-se în 2016 cu constănţeanca Claudia Pătrăşcanu, între timp divorțați. Sabina Bădălău, fiica lui Niculae Bădălau, este naşa fiicei lui George Cusa şi a Paulei Cuşa. Cuşa senior (tatăl lui George Cuşa), este finul fostului senator Cătălin Voicu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 


















