Cum își ÎMPART PNL, PSD și UDMR MINISTERELE!
Cum își ÎMPART PNL, PSD și UDMR MINISTERELE!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNegocierile dintre PSD, PNL și UDMR sunt aproape de finalizare. După două zile de tensiuni maxime, în care negocierile au fost aproape să eșueze, cele trei partide și-au împărțit portofoliile.
Potrivit surselor politice, sistemul gândit de cele trei partide presupune două guverne până la alegerile parlamentare din 2024. Primul guvern, condus de liberalul Nicolae Ciucă, ar urma să funcționeze până la data de 1 iulie 2023, adică exact 19 luni. Din iulie 2023, funcția de prim-ministru ar urma să fie preluată de PSD, scrie stiripesurse.ro.
PSD va avea Finanţele şi Secretariatul General al Guvernului, cu putere de ministru. De principiu, s-a stabilit ca la rotaţia premierilor, în iulie 2023 SGG-ul să se ducă la celălalt partid, adică va reveni PNL-ului odată cu trecerea conducerii guvernului la PSD.
Partidele își împart ministerele în felul următor:
Prim-ministru: Nicolae Ciucă (PNL)
Externe (PNL)
Interne (PNL)
Justiție (PNL)
IMM și Turism (PNL)
Educație (PNL)
Energie (PNL)
Fonduri europene (PNL)
Digitalizare (PNL)
Agricultură (PSD)
Finanțe (PSD)
Apărare (PSD)
Muncă (PSD)
Sănătate (PSD)
Transporturi (PSD)
Economie (PSD)
Cultură (PSD)
Sport (UDMR)
Dezvoltare (UDMR)
Mediu (UDMR)
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.6° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



