REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea unui proces penal ca urmare a Deciziei CCR privind prescripția

Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea unui proces penal ca urmare a Deciziei CCR privind prescripția

Replica API 21 ianuarie 2019 | 00:58 436

Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea unui proces penal ca urmare a Deciziei Curții Consituționale a României (CCR) nr. 297/2018 privind prescripția răspunderii penale. Doi inculpați au scăpat de pedepsele de la fond pentru evaziune fiscală și complicitate la evaziune. Unul ar fi trebuit să execute 7 ani de închisoare, dacă se menținea prima sentință, anunță clujust.ro.

CCR a decis în aprilie 2018 că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea “oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilorart. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională. După publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Parlamentul nu a luat nicio măsură. Recent, un complet de la Curtea de Apel Cluj a întrebat Înalta Curte – completul pentru dezlegarea unor chestiune de drept în materie penală dacă mai există sau nu cauză de întrerupere a termenului de prescripție din Codul penal?

Un alt complet a considerat că nu are nevoie de lămuriri și că decizia Curții Constituționale nu este interpretativă. Prin urmare, a decis încetarea unui proces penale ca urmare a intervenirii prescripției, în baza deciziei CCR 297/2018.

”Conform art.396 alin.6, raportat la art. 16 lit.f Cpp, constata ca a intervenit prescriptia raspunderii penale prev. de art.154 alin.1 lit.b NCP si decizia CCR 297/2018 cu privire la infractiunile retinute în sarcina inculpatilor apelanti si pe cale de consecinta dispune încetarea procesului penal pentru infractiunile de: evaziune fiscala prevazuta de art 9 alin1 lit c si alin2 din Legea nr 241/2005 si evaziune fiscala prevazuta de art 9 alin1 lit c din Legea nr 241/2005, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal -pentru inculpatul RG si complicitate la infractiunea de evaziune fiscala prevde art 48 Cod penal raportat la art 9 alin1 litc si alin2 din Legea nr 241/2005, cu aplicarea art 41 CP –pentru inculpatul CFC”, se arată în minuta deciziei.

La fond, Tribunalul Maramureș îi condamnase pe cei doi inculpați la 3 ani , respectiv 4 ani închisoare cu suspendare, dar unul mai avea o pedeapsă anterioară, așa că avea de executat 7 ani.

”Înlatura dispozitiile privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata prin Sentinta penala 407/23032004 a Judecatoriei Baia Mare, definitiva prin Decizia penala nr 83/15022005 a Curtii de Apel Cluj , în ceea ce-l priveste pe inculpatul CFC”, se mai arată în minuta deciziei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
multumit criminalule tudorel, ti-ai atins telul, ptr un nenorocit puscarias draknea ai distrus intreaga justitie din Romania- iti va sosi randul criminalule ordinarf, tie si familiei tale. Poporul are o limita, a indurat si a sperat foarte mult- acea limita rosie pe care tu o tot invoci a atins si acest popor, asteapta-te, nici iadul nu te va accepta
4
4

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108