Cutremur cu magnitudinea 6,1 în Peru. Cel puțin 40 de răniți, aproape 200 de case avariate
Cutremur cu magnitudinea 6,1 în Peru. Cel puțin 40 de răniți, aproape 200 de case avariate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin 40 de persoane au fost rănite vineri, după un cutremur cu magnitudinea de 6,1 care a zguduit coasta de nord a Peru, au anunţat autorităţile din domeniul sănătăţii.![]()
Trei persoane, între care o femeie însărcinată, au fost grav rănite în urma prăbuşirii unor ziduri, a anunţat spitalul din oraşul Sullana, iar alţi 10 s-au ales cu fracturi.
Seismul a fost înregistrat la ora 12:10 p.m. (17:10 GMT), iar epicentrul său a fost localizat la 12 kilometri vest de oraşul Sullana, nu departe de graniţa cu Ecuadorul, la o adâncime de 36 km, potrivit Institutului Naţional de Geofizică, relatează DPA, citată de Agerpres.
Agenţia de apărare civilă a anunţat că 187 de case au fost avariate, iar şase nu mai pot fi locuite.
Cutremurul a fost simţit în întreaga regiune şi în ţara vecină, Ecuador.
Potrivit postului de radio RPP, seismul a provocat daune la faţada catedralei din capitala de provincie Piura.
În districtul Colan de pe coasta Pacificului s-au înregistrat alunecări de teren.
Preşedintele peruan Pedro Castillo a părăsit parada militară care se desfăşura în capitala Lima pentru marcarea a 200 de ani de la Declaraţia de Independenţă a ţării şi s-a deplasat la Piura, potrivit biroului său de presă.
Peru, care se află pe Cercul de Foc al Pacificului, se confruntă în fiecare an cu aproximativ 100 de cutremure perceptibile de către om, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
11.6° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)

