REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Danemarca e prima țară UE care anunță că începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-Covid

Danemarca e prima țară UE care anunță că începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-Covid

Replica API 15 ianuarie 2022 | 01:48 903

Danemarca va deveni prima țară din Uniunea Europeană care începe imunizarea cu a patra doză de vaccin anti-Covid pentru cetățenii vulnerabili, relatează Reuters. Guvernul danez a făcut anunțul, miercuri, în contextul creșterii numărului de infectări din cauza variantei Omicron.

Danemarca e prima țară UE care anunță că începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-Covid

Decizia vine după ce parlamentarii danezi au hotărât să relaxeze restricțiile la sfârșitul acestei săptămâni, după ce numărul de spitalizări și de decese s-a stabilizat, chiar dacă numărul cazurilro crește.

„Începem un nou capitol, am luat decizia să oferim a patra doză de vaccin anti-Covid celor mai vulnerabili cetățeni”, a spus ministrul sănătății danez. Agenția de Reglementare a Medicamentelor a UE și-a exprimat, totuși, îndoielile cu privire la nevoia unei a patra doze și a precizat că nu există, în acest moment, date care să susțină această abordare.

Ungaria este o altă țară europeană care a sugerat posibilitatea vaccinării cu a patra doză. În afara Europei, Chile și Israel au început deja vaccinarea cu a patra doză.

Danemarca se confruntă cu un val de infectări care depășește 20.000 de cazuri pe zi, însă internările în spital și numărul deceselor s-au stabilizat la niveluri sub cele observate în urmă cu un an.

Datele principalei autorități sanitare daneze, Statens Serum Institut, arată că nevaccinații au un risc de 5-6 ori mai mare de a ajunge în spital din cauza Covid decât cei vaccinați, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere