REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Daniel Georgescu nu-l vede pe Lucian Lungoci capabil să conducă Organizația PSD Constanța. Video

Daniel Georgescu nu-l vede pe Lucian Lungoci capabil să conducă Organizația PSD Constanța. Video

Mirela PASCAL 12 noiembrie 2022 | 00:00 6540

Primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, s-a aflat  în studioul REPLICA, vineri, 11 noiembrie, pentru a vorbi despre proiecte și alte subiecte de interes pentru cetățenii pe care îi reprezintă. Cu această ocazie, alesul șef a vorbit și despre politică, dar și despre posibilitatea ca Marilena Dragnea, subprefectul PSD al Constanței, să preia funcția de prefect, după rocada de la Guvern, de anul viitor. Totodată, a vorbit și despre alegerile din Organizația PSD Constanța, precizând că-l va susține pe Felix Stroe până la capăt și spune că nimeni nu este capabil să preia conducerea filialei, mai ales Lucian Lungoci, care își dorește să candideze.

În debutul interviului, Daniel Georgescu, primarul din Limanu, a făcut o retrospectivă a realizărilor sale din ultimii șase ani, acesta aflându-se la al doilea mandat. ”Un proiect important este finalizarea rețelei de gaz în Limanu, o rețea care a acoperit 3 sate din cele 4 care compun comuna Limanu. Adică în 2 Mai, Limanu și în Vama Veche. Cred că asta e o mare realizare. Acum nu știu unde să o mai trec ținând cont că prețurile sunt într-o creștere de speriat, dar zic că e o realizare destul de mare. Dar cele mai importante sunt și investițiile în infrastructura, în structura școlară, în educație; clădirile care formează structura școlară a com. Limanu. Și aici mă refer la cele două școli și la cele două grădinițe care în momentul ăsta, până la finalul anului, vor fi cele mai moderne și cele mai bine-dotate din jud. Constanța. Asta o spun cu mâna pe inimă și o să vă și invit la cele două inaugurări. În curând vom avea inaugurarea școlii din 2 Mai, o reabilitare generală a școlii din 2 Mai și cu dotări de ultimă generație, și la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din Limanu. O să vă invit și o să vedeți că am dreptate. Astea ar fi realizările de suflet”, a spus Georgescu.

Piață nouă în Vama Veche

Totodată, Georgescu a vorbit despre un alt proiect de suflet pe care nu a reușit să-l demareze, și anume o piață  în Vama Veche. ”Un proiect de suflet ar fi piațeta din Vama Veche. Nu am reușit să realizăm foarte multe proiecte în Vama Veche pe de o parte pentru că am găsit un sat destul de complicat din punct de vedere urbanistice, cu construcții haotice. Și am încercat cumva cum să le mai stopăm sau să mai reglăm din greșelile din trecut și ne-am fi dorit foarte mult, într-o zonă centrală din Vama Veche, să realizăm un proiect. Deja avem acest proiect și mi-aș fi dorit să îl avem deja realizat. Și acolo avem o problemă cu o construcție ilegală, pe domeniu public. În momentul în care se va rezolva acea problemă vom avea și acea piațetă și cred că vom avea un punct de reper pentru Vama Veche”.

Val de inaugurări...

Primarul a mai precizat că are în plan mai multe proiecte, unele în derulare, altele în curs. ”Cred că ce își doresc cel mai mult oamenii din localitatea noastră ar fi asfaltul. Aici avem deja aprobate trei proiecte prin programul „Anghel Saligny”; 2 proiecte de asfaltare în Limanu și unul în Vama Veche. Urmează în perioada imediat următoare să le scoatem la licitație, iar, dacă totul va decurge fără probleme, începând din luna martie, când se vor redeschide stațiile de asfalt,  începem asfaltarea în cele două localități. În rest, o să avem până la finalul anului 4 inaugurări: sala de sport din Limanu, o sală de sport finanțată prin Compania Națională de investiții, vom inaugura dispensarul din Limanu, dotat din punct de vedere medical, și vom mai inaugura și grădinița cu program prelungit și școala din Limanu și școala din 2 Mai. Deci avem 4 obiective pe care le avem până la finalul anului”, a continuat primarul.

N-ar lăsa primăria pentru Parlament

Întrebat dacă ia în calcul o candidatură, din nou, la Parlamentare, Georgescu a declarat: ”În 2016, am fost pe lista pentru parlamentare pe locul 5, iar în 2020 pe locul 3. În 2024 vom vedea. Cu siguranță, voi candida. În momentul ăsta sunt candidatul PSD pentru Primăria comunei Limanu. Vom vedea ce va mai fi până atunci. Sentimental, nu aș lăsa Primăria pentru un loc în Camera Deputaților. Deja sunt legat de realizările din localitatea în care trăiesc și muncesc. E destul de greu să fac acest pas, dar vom vedea în 2024. Înainte puteam să spunem că mai e puțin. Acum pot să spun că mai e mult. Știți că în politică, lucrurile se schimbă în vremurile astea de pe o zi pe alta. Cred că vom hotărî atunci în 2024 ce vom face

Are relație civilizată cu șeful CJ...

Întrebat care este relația cu Consiliul Județean, Georgescu a precizat că este una... civilizată ”O relație civilizată. Nu pot să zic că avem o relație nici proastă, nici bună. Nu vreau să intru în subiect. Ne amintim anul 2021 când primele alocări din cotele defalcate ale județului, din 27 de milioane, primăriile PSD au primit undeva la 8% din acea sumă, ceva în jur de 2.100.000 de lei, iar restul de 90-92% din acele sume s-au dus numai către primăriile PNL. Ce aș putea să spun?! Eu zic că în 2016-2020, PSD nu a procedat în felul ăsta, deși era  majoritate creată în jurul PSD-ului în Consiliul Județean, deși era un președinte al Consiliului Județean.Eu zic că ar fi corect ca fiecare Primărie să primească ceea ce merită, să își primească cotele defalcate așa cum e corect. Să nu judecăm în mod politic, să nu avem parte de răzbunări politice”.

Stroe, candidatul preferat

Cât despre alegerile din PSD, și când vor avea loc, Georgescu a vorbit pe larg în interviu. Și tot în direct a fost întrebat dacă Organizația Județeană a PSD nu ar avea nevoie de un suflu nou, poate mai tânăr, dar cu experiență. Georgescu mizează, în continuare, pe Felix Stroe: ”Știu că domnul Stroe, președintele Organizației Județene, a anunțat hotărât că va candida pentru încă un mandat de președinte. În cadrul organizației nu a venit nimeni să spună foarte clar că își dorește să candideze sau nu dorește; este așa la nivel de zvonuri. De multe ori, tinerețea nu este un avantaj să știți, mai ales în politică. Iar ca să câștigi o funcție, totul este pe voturi. Degeaba ești tânăr dacă nu ai încrederea celor care trebuie să te voteze. La fel este și pentru cel care, să zicem, e cu experiență mai mare în politică. Eu fac clar parte din echipa lui Felix Stroe și o să merg alături de el și la alegerile din cadrul organizației județene și alături de el și la alegerile locale, județene, parlamentare, așa cum se va hotărî în cadrul organizației”.

Georgescu, despre parlamentarii PSD din Constanța: Ca să îți dorești să fii președinte la municipiu sau la județ trebuie să mai și muncești

Prim vicepreședintele PSD a comentat și activitatea parlamentarilor PSD, pe care nu o vede cu ochi buni, în special pe cea a lui Lucian Lungoci, nume vehiculat pentru o candidatură la președenția partidului.  ”El cam lipsește din cadrul organizației județene. Nu prea îl văd. Activitate intensă în cadrul Parlamentului au (n.red. parlamentarii PSD ) luni și marți, iar de miercuri ar trebui să fie în teritoriu. Acum, în care teritoriu e prezent dl Lungoci?  Nu știu, pentru că pe noi nu ne-a vizitat deloc în cei 2 ani de mandat. Eu mă întâlnesc permanent cu dl Felix Stroe. În rest, cu ceilalți parlamentari ne întâlnim în cadrul diferitelor ședinței ale organizației județene. Iar acțiunile organizate prin organizația județeană. Nu prea sunt prezenți ceilalți parlamentari, din păcate, că tot vorbeați de un suflu tânăr... După alegerile din 2020 au cam uitat de partid. Ca să îți dorești să fii președinte la municipiu sau la județ trebuie să mai și muncești. Consider că nu au meritat încrederea partidului pentru a ocupa locuri eligibile pentru Parlament. Atât am de spus. Cel puțin 2 dintre ei. ”, a comentat Georgescu.

Marilena Dragnea, prefectul perfect?!

În cadrul interviului, printre altele, Georgescu a vorbit și despre politică, dar și despre probabilitatea ca Marilena Dragnea să preia funcția de prefect al județului Constanța, după rocada de anul viitor de la Guvern, atunci când un ministru PSD va prelua frâiele Executivului. ”Nu știu, să vă spun sigur, dacă s-a stabilit că se vor schimba și prefecții la nivel județean. Dacă va fi așa, absolut normal va fi actualul subprefect. E păcat să nu exploatezi deja experiența căpătată în mandatul de subprefect. Și aici mă refer la dna Marilena Dragnea”.

Puteți urmări interviul mai jos:

 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218