REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Lun., 2 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7631
10.9° Constanța Luni, 2 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7631
 

Daniel Moraru: Un ucrainean îmi spunea că pe noi, dacă eram în locul lor, ne împușcau la graniță! Video

Daniel Moraru: Un ucrainean îmi spunea că pe noi, dacă eram în locul lor, ne împușcau la graniță! Video

Robert NENCIU 27 martie 2025 | 00:00 4825

Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român Regiunea SE, Daniel Moraru a declarat în cadrul unui interviu acordat cotidianului Replica de Constanța că în această perioadă investitorii nu trec prin cea mai bună perioadă. El a precizat că dificultățile întâmpinate se referă la obținerea cu greutate a creditelor pentru finanțarea proiectelor având în vedere că se schimbă din mers condițiile de creditare. El a mai spus că la nivelul patronatului există o mulțime de proiecte prin care se dorește implicarea activă a agenților economici în viața comunității. Moraru a vorbit și despre o serie de proiecte pe care le derulează la nivel județean și care, odată finalizate, vor aduce plus valoare. Daniel Moraru a vorbit și despre cumpărarea de acțiuni la clubul Farul Constanța. El a afirmat că va face acest lucru ca persoană fizică. Referitor la reabilitarea hotelului Palas din Portul Tomis, Daniel Moraru a afirmat că cel mai probabil acesta va fi inaugurat la începutul anului 2027.

Daniel Moraru: Un ucrainean imi spunea ca pe noi, daca eram in locul lor, ne impuscau la granita! VideoDaniel Moraru

Mediul investițional din România este pus în alertă din cauza climatului politic instabil care ridică semne de întrebare. Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român Regiunea Sud-Est, Daniel Moraru a declarat că la nivelul județului Constanța sunt foarte mulți antreprenori care au învățat din greșelile trecutului.

Proiecte investiționale de zeci de milioane de euro

„Când vorbim de investiții mari, de zeci sau sute de milioane de euro, acestea nu se pot realiza din surse proprii. Ca să le poți realiza trebuie să ai parteneri, și când spun parteneri mă refer la companii multinaționale care au experiență, care au o piață de desfacere, dacă vorbim despre producție, care au trafic, dacă discutăm de logistică. În aceste condiții, alături de o companie de talie mondială, în primul rând înveți să joci la un nivel înalt respectând proceduri de lucru analizând manualul de bune practici pe care acea companie îl utilizează. Abia apoi te adresezi finanțatorilor, respectiv bănci, fonduri de investiții sau, în cazul investițiilor mai mari de 100 de milioane de euro, credite sindicalizate la care participă mai multe bănci.

Daniel Moraru: Un ucrainean imi spunea ca pe noi, daca eram in locul lor, ne impuscau la granita! VideoRobert Nenciu/ Daniel Moraru

În acest context pot spune că avem investiții de câteva zeci de milioane de euro dar și investiții de câteva sute de milioane de euro având alături de noi parteneri puternici, serioși care, din fericire pentru România, nu au renunțat la planurile investiționale odată cu mișcările socio-politice din regiune. Sunt încrezător că vom merge cu aceste proiecte mai departe.

Oamenii care sunt validați de mediul de afaceri și care pot fi adevărați mentori pentru tânăra generație probabil au pornit pe acest drum la fel ca și mine în martie 1990. Cumva au trecut peste noi și momente în care plăteam dobânzi de 140% pe an la bănci, au trecut momente peste noi când impozitele erau foarte mari, am trecut peste momente când nu eram bancabili și am învățat să ne drămuim resursele financiare astfel încât să facem investiții din fonduri proprii. Având în vedere toate acestea pot spune că în Constanța sunt mulți oameni de afaceri care dispun de capital, de investiții. Comparativ cu criza din 2008-2009, astăzi în Constanța sunt oameni de afaceri care au învățat din acele probleme și dispun de capital pentru propriile investiții care cred că vor reuși să treacă momentul anului 2025 care este unul critic din punctul meu de vedere, având în vedere că inclusiv finanțatorii își modifică regulile în timpul jocului, și mă refer la condițiile de creditare, ca urmare unor analize de risc făcute de ei și care plasează România într-o zonă nu tocmai favorabilă“, a declarat Daniel Moraru.

Video 1:

 

Mai bine ai o felie de cozonac decât o pâine uscată        

El a precizat că cele trei companii din Portul Constanța pe care le conduce din postura de director general sunt angrenate în proiecte investiționale de zeci de milioane de euro, investiții care vor fi completate și cu altele în domeniul producției.

„Eu sunt director general la trei companii din Portul Constanța. Investițiile din facilitățile portuare sunt angajate, și vorbim despre proiecte de peste 30 de milioane de euro din care o parte reprezintă o finanțare cu fonduri europene, prin programele Ministerului Transporturilor, o parte fonduri proprii și o parte surse atrase de la bănci. În prezent, pregătim o a doua etapă de finanțare din fonduri europene unde avem proiecte de aproximativ 40 de milioane de euro. Totodată, în faza de studiu de fezabilitate pe alte investiții în alte domenii, respectiv în zona de producție. Un prim proiect pe care îl pregătim este un hub de producție în zona liberă a portului Murfatlar unde dorim să investim într-o fabrică de BCA, o fabrică modernă cu o secție de adezivi industriali, plăci pentru decorațiuni interioare și exterioare, o unitate de producție termosistem de polistiren expandat ignifug.

Daniel Moraru: Un ucrainean imi spunea ca pe noi, daca eram in locul lor, ne impuscau la granita! VideoRobert Nenciu

De asemenea, suntem aproape de finalizarea documentației pentru depunerea unui alt proiect de construcție a unei fabrici de oțel-beton care va avea o capacitate de producție de 200.000 de tone pe an. Pe zona de turism, una dintre companiile pe care o conduc a achiziționat Hotelul Palace din Portul Tomis. Tot pe zona de producție suntem implicați într-un proiect serios. Suntem cei care am câștigat licitație pentru adjudecarea Combinatului de Îngrășăminte Chimice de la Turnu Măgurele. Suntem în procedura de contestații care sper să se finalizeze rapid și în favoarea noastră, pentru că acolo urmează un amplu program de investiții împreună cu o companie multinațională foarte mare care nu se va opri la producția de fertilizatori pentru agricultură, ci va merge mai departe cu soluții inovative care astăzi sunt utilizate în SUA și Canada, respectiv producție de amoniac. Ceea ce este frumos în acest proiect este că nu vom merge pe producția de amoniac granulat ci cu amoniac injectat la rădăcina plantei care se face odată cu însămânțarea. Prin această procedură se creează o pungă de proteină pentru sămânță care permite plantei să se hrănească indiferent de condiții meteo pe toată durata dezvoltării ei. Acest procedeu majorează producția de cereale. În prezent se fac teste cu această metodă în regiunea Fetești pe 100 de hectare iar la toamnă vom vedea diferența între solele cultivate clasic și solele cultivate prin această metodă. Încurajez toți antreprenorii să deschidă ușa companiilor mari pentru că mai bine ai o felie de cozonac decât o pâine uscată“, a spus președintele UNPR.

Video 2:

       

„Dacă erați în locul nostru, noi vă împușcam la graniță pentru că așa suntem noi“

Daniel Moraru spune că declinul economic a început cu anul 2020, odată cu pandemia și a continuat cu o serie de decizii prost gândite de liderii europeni, cum ar fi liberalizarea pieței energiei cu câteva luni înainte de începerea războiului din Ucraina.

„Criza de astăzi putem spune că a început să fie generată începând cu anul 2020, pandemia de Covid. Ne trezim la sfârșit de an 2021 cu liberalizarea pieței energetice în Europa. O mișcare extrem de prost făcută pentru că eu mă îndoiesc că acele puteri europene în octombrie 2021 nu știau că în februarie 2022 urma să înceapă războiul din Ucraina. În aceste condiții tu liberalizezi o piață energetică în prag de război la graniță. Așa scoți și ultimii bani din buzunarele românilor fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice. A venit războiul din Ucraina și România a reacționat exact așa cum a trebuit venind în ajutorul acelor familii care fugeau din calea războiului. Noi ne-am făcut datoria. Un partener ucrainean îmi spunea că pe noi, dacă eram în locul lor, ne împușcau la graniță pentru că așa sunt ei. A urmat o perioadă în care România s-a împrumutat foarte mult. Astăzi mediul investițional este în așteptare“, a explicat Moraru.

Video 3:

 

Hotelul Palace readus la viață în 2027

O altă investiție pe care o va face una din companiile pe care o conduce Daniel Moraru va fi făcută în domeniul turismului. Este vorba despre reabilitarea Hotelului Palace din Portul Tomis.

„Zilele trecute s-a inaugurat un hotel în București. Este vorba despre fostul Hotel Bulevard. Am văzut câteva imagini și am rămas foarte impresionat de ceea ce s-a realizat. Mi-aș dori, mai ales că unul din arhitecții care a lucrat acolo este în echipa noastră, să ridic nivelul și la Hotel Palace și să facem același lucru. Îmi doresc cu această investiție de suflet să avem în Constanța o destinație care să ne încânte sufletul.

Daniel Moraru: Un ucrainean imi spunea ca pe noi, daca eram in locul lor, ne impuscau la granita! VideoRobert Nenciu, Daniel Moraru

Va fi o investiție de peste 12 milioane de euro la finalul căreia Hotelul Palace va fi o unitate de 5 stele. Vom semna imediat ce obținem autorizația de construite un parteneriat cu un brand foarte cunoscut din industria hotelieră. La nivel de fațade nu vom schimba absolut nimic, pentru că deși nu este monument ne-am dori să readucem adevărata valoare și frumusețe a acestora. În schimb, la interior, pentru că va fi clasat la 5 stele, va trebui să facem recompartimentări. S-au făcut toate expertizele tehnice, suntem în grafic cu toate soluțiile tehnice ce le vom folosi pentru zona de interior. După ce vom semna contractul cu partenerul nostru acesta va veni cu tot ceea ce înseamnă management pentru unitatea hotelieră. Estimam că vom inaugura hotelul în ultimul trimestru din 2026, dar având în vedere că avem ceva întârzieri în obținerea avizelor inaugurarea va fi în primul trimestru din 2027 ca să ne putem bucura la început de sezon estival de o deschidere așa cum merită acest hotel. Va fi deschis pe toată durata anului pentru că în zona de subsol are două etaje pe care le vom transforma într-o zonă de spa-wellness multi-funcțional unde vom implementa un sistem de management asigurat de o companie cu mare experiență la nivel internațional“, a mai spus Moraru.

Voi investi la Farul Constanța ca persoană fizică

Decizia de a investi în clubul sportiv Farul Constanța este încă de actualitate pentru Daniel Moraru. El a precizat că va face acest lucru ca persoană fizică afirmând că și alți parteneri îl vor urma.

Daniel Moraru: Un ucrainean imi spunea ca pe noi, daca eram in locul lor, ne impuscau la granita! VideoRobert Nenciu, Daniel Moraru

„Decizia de a investi la Farul Constanța mi-a aparținut fără a fi influențat în vreun fel. La momentul respectiv am dorit ca două din companiile al căror director general sunt să facă această achiziție. Din păcate în momentul când faci un astfel de pas, o investiție, te consulți și cu finanțatorii săi, cu băncile. Nu luam niciun ban de la bănci pentru a achiziționa acțiunile de la Farul Constanța, dar pentru orice mișcare pe care o faci trebuie să te consulți. Am apelat la părerea bancherilor din punct de vedere al analizelor de risc privind investiția într-un club de fotbal. Mi s-a spus din cauza faptului că nu sunt implicat în fenomen microbul îmi va intra în sânge și risc să mă arunc înainte ca jucătorii de jocuri de noroc după emoție. Noi avem proiecte de zeci și sute de milioane de euro și nu ne permiteam să pierdem relația cu băncile. În același timp, chiar dacă nu sunt un așa mare fan de fotbal, pentru mine Gheorghe Hagi este un model, un erou, atât pentru ce a făcut ca și sportiv dar mai ales pentru ceea ce a făcut ca antreprenor. Eu am dorit și doresc în continuare să îi fiu alături și nu doresc să mai achiziționez acțiuni la Farul în rate, ci voi achiziționa pe persoană fizică. Mi-am dat cuvântul că voi intra în acest proiect și o voi face. Și sunt convins că ceilalți parteneri care și-au dat cuvântul că vor intra și ei dacă eu fac pasul acesta vor fi alături de clubul Farul“, a afirmat Daniel Moraru.

Video 4:

 

Dobrogea, capitală gastronomică europeană în anul 2029

Președintele UNPR spune că relația dintre autorități și mediul de afaceri trebuie să fie una de colaborare. În acest sens, el a precizat că UNPR va depune săptămâna viitoare la Institutul Gastronomic European cererea de obținere a nominalizării Dobrogei drept capitală gastronomică europeană.

„Consider că administrația locală trebuie să fie mult mai aproape de mediul de afaceri și structurile asociative ale acestora din urmă să fie adevărați consilieri pentru ei. Și ca exemplu, Uniunea Națională a Patronatelor inițiază câteva programe destul de îndrăznețe. De exemplu UNPR se înregistrează ca și membru în Institutul Gastronomic European și în câteva zile vom depune cerere pentru obținerea de Capitală Gastronomică Europeană, regiunea Dobrogea, în anul 2029. Suntem de câteva luni în negocieri cu Institutul Gastronomic avem tot parcursul realizat, avem condițiile îndeplinite și lunea viitoare vom depune această cerere. După ce vom obține acceptul vom începe să facem demersurile și pregătirile pentru acest lucru. Va fi un exercițiu frumos, și cu ajutorul agenților economici să putem aducem în față frumusețile Dobrogei și valorile adevărate“, a concluzionat Moraru.

Video 5:

 

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?