REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
13.4° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Datoriile de 93 milioane de euro nu îl încurcă pe Virgil Călina să-și dezvolte afacerile de pe litoral

Datoriile de 93 milioane de euro nu îl încurcă pe Virgil Călina să-și dezvolte afacerile de pe litoral

Mirela PASCAL 21 august 2026 | 00:00 1959

Minune pentru Virgil Călina, proprietarul grupului De Silva, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi alcoolice din România! Firma în baza căreia funcționează hotelul din Mamaia și-a revenit miraculos, în 2025, după ce anul anterior profitul a fost pe 0, iar vânzările de 50 de milioane de lei. Anul trecut l-a încheiat cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de lei, adică mai mare cu peste 300 %, și cu un profit de peste 44 de milioane de lei.

Datoriile de 93 milioane de euro nu il incurca pe Virgil Calina sa-si dezvolte afacerile de pe litoral

În ciuda problemelor pe care le are cu autoritățile, din pricina imobilelor cu destinația de case de vacanță, din Mamaia Nord - autorizația de construire este pusă sub semnul întrebării - Virgil Călina a strălucit, în 2025, din punct de vedere financiar. De Silva Intermed, firma în baza căreia funcționează unitățile de cazare de pe litoral, a reușit ca prin minune să bifeze un profit de peste 44 de milioane de lei, în condițiile în care în 2024 profitul a fost 0.

Datoriile de 93 milioane de euro nu il incurca pe Virgil Calina sa-si dezvolte afacerile de pe litoral

 

Datorii de peste 93 milioane de euro

Și vânzările i-au crescut cu peste 300% față de anul anterior, bifând o cifră de 199,8 milioane de lei, echivalentul a 39 de milioane de euro. Remarcăm că 93 de mil. de euro nu-l încurcă pe Virgil Călina! Însă, în ciuda performanței financiare, Călina nu a reușit să-și achite datoriile, acestea ajung în 2025 la 490,5 milioane de lei, echivalentul a 93,5 milioane de euro... datoriile fiind mai mici cu doar 2 milioane de lei, față de anul anterior. Așadar, oare ce vrăji o fi făcut Virgil Călina ca să ajungă la aceste cifre miraculoase?! 

Asociații De Silva Intermed SRL sunt De Silva Group Holding DSG SRL (99%), Calina Meda De Silvania (0,002%), Virgil Calina (0,002%). Firma este specializată în importul de băuturi alcoolice de lux. Asociați la De Silva Group Holding DSG sunt Calina Meda De Silvania (50%), Virgil Calina (50%)

A dat de belea cu blocurile din Mamaia Nord! Vezi de ce 

Prefectura Constanța și Inspectoratul de Stat în Construcții i-a luat la puricat documentația în baza căreia au fost construite imobilele de pe strada Brizei-Mamaia Nord. Au constatat mai multe nereguli care vizează supraetajarea clădirilor, de la 9 etaje la 10. De 6 ani, autoritățile se chinuie să anuleze autorizația care i-a permis lui Călina supraetajarea, însă nu sunt șanse ca speța să se finalizeze în viitorul apropiat... instanțele se bat „cap în cap“, aruncă competența de la una la alta, Curtea Supremă intervenind în litigiu, pentru a desemna Tribunalul competent să judece cauza.

Datoriile de 93 milioane de euro nu il incurca pe Virgil Calina sa-si dezvolte afacerile de pe litoral

Călina, nașul și asociatul lui Ilie Năstase

Virgil Călina este nașul lui Ilie Năstase care, la rândul său, este nașul de botez al fiicei lui Mircea Geoană. Cu Năstase s-a asociat în firma Reims Beverage, importator de băuturi, dulciuri și tutun.

Datoriile de 93 milioane de euro nu il incurca pe Virgil Calina sa-si dezvolte afacerile de pe litoralVirgil Călina și soția, împreună cu nașul Ilie Năstase și fosta soție a acestuia, Brigitte

Până în primăvara lui 2021, societatea Reims Beverage (fosta De Silva Beverage) îi avea ca asociați pe soții Călina și pe foștii soți Amalia și Ilie Năstase, fiecare cu câte 25% din capital, însă ulterior a fost transferată integral lui Virgil Călina. Firma importa și șampania de lux Louis Roederer Cristal, distribuită în peste 70 de țări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In ce tara traim, vai mama noastra, cum sa ai datorii de 93 milioane de euro si sa il lasi in pace, daca s ar strange datoriile de la acesti milionari de carton s ar plati si datoria tarii, toti milionarii si miliardarii sunt plini de datorii si nimeni nu ia masuri, cum pot firme cu 0 angajati sa castige licitatii, 0 profit si ei au ditamai palatele, masinile si fac concedii exotice cand se vor sfarsi toate acestea?
15
1