David Dima, olimpic la Română: încuiați-vă într-o cameră, stați două ore și o să realizați că telefonul e inutil. Video

David Dima, elev în clasa a VIII-a, și profesoara lui, Mirela Caraion, au declarat în cadrul unui interviu exclusiv pentru Replica de Constanța că pasiunea pentru citit poate veni, inițial, ca o provocare. David Dima a afirmat că, pentru el, rețelele de socializare nu reprezintă o prioritate, considerându-le adesea lipsite de conținut. În ceea ce privește relația cu prietenii de vârsta lui, David spune că reușește de fiecare dată să îi determine să uite de telefoane prin discuții și teme care îi provoacă intelectual. Profesoara Mirela Caraion a subliniat că a făcut întotdeauna tot ce i-a stat în putință pentru a-i atrage pe copii spre universul cărților. Domnia sa consideră că pentru un profesor născut și crescut pentru această meserie, totul vine natural, inclusiv implicarea totală în actul educațional.

Mirela Caraion, Robert Nenciu, David Dima

Implicarea vine de la sine, dacă ești dedicat meseriei

Profesoara de limba română de la Liceul Tehnologic Pontica, Mirela Caraion, a declarat că implicarea totală în meseria de profesor trebuie să fie o normalitate. Ea spune că elevii sunt cei care îi dau energia necesară pentru a se implica.

„Pentru un profesor care este născut și crescut pentru așa ceva, nu este deloc greu; totul vine de la sine.

Spre exemplu, în meseria mea — și nu vorbesc aici doar despre David, ci în general — copiii îmi dau energia de a merge mai departe. De la ei afli și bune, și rele, iar prin spusele lor reușești să îți construiești următoarele discursuri.

Foarte multe lucruri. Pentru cei mai puțin pasionați de lectură, potrivite la început sunt textele acelea scurte, cu puține pagini. După aceea, bineînțeles că urmează benzile desenate, care le fac plăcere pentru că scrisul nu primează, ci imaginea — adică textele multimodale.

Apoi, când încep să îi atrag — și eu am o carte care reușește de fiecare dată — cei mai mulți „cad în plasă” și încep să citească. La început, lucruri plăcute. Eu am un sfat pe care îl dau tuturor: dacă au răbdare să ajungă la pagina 50, au citit deja cartea“, a declarat Mirela Caraion.

Mirela Caraion

Pasiunea pentru limba română: între mitologie și adevăr

David Dima, elev în clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic Pontica și olimpic la Limba și Literatura Română, a declarat că pasiunea pentru limba română a fost sădită în urma unor întrebări adresate de profesor, întrebări care au trezit în el o curiozitate pe care nu a putut să o stăpânească.

„Povestea pasiunii mele pentru limba română nu a fost una neapărat romantică. Totul a început simplu: în momentul în care doamna profesoară a venit cu anumite întrebări pe baza textelor, s-a trezit în mine o curiozitate care, odată stârnită, nu s-a mai potolit niciodată.

Referitor la telefoane și la rețelele de socializare, le folosesc; cred că orice tânăr o face. Până la urmă, a socializa înseamnă a exista într-un spațiu virtual. Totuși, nu mă atrag iluziile pe care acestea le creează. Chiar vorbeam cu mama mea despre conturile mari ale influencerilor, cu mulți urmăritori, și îi spuneam că aceste imagini cu vieți perfecte se aseamănă cu figurile zeilor pe care îi creau anticii. Sunt niște abstracțiuni în care alegem să credem, dar care, de fapt, ne fac să suferim“, a declarat David Dima.

Video 1:

Experiența olimpiadei de la Cluj, un plus important în viața lui David Dima

David Dima a spus că în urma participării la olimpiada de la Cluj a descoperit că poate exista și o altfel de relație profesor-elev, o relație în care orice problemă să poată fi discutată, dezbătută cu naturalețea grupurilor.

„La Olimpiada de Limba și Literatura Română de la Cluj, lucrul care m-a frapat cel mai mult a fost naturalețea oamenilor. I-am spus doamnei profesoare chiar atunci: am simțit că nu există o graniță rigidă între profesor și elev. Profesorul nu este propulsat într-o „mitologie” inaccesibilă; este o relație de comunicare autentică. Orice problemă poate fi discutată, iar această naturalețe a grupurilor de la Cluj mi s-a părut extraordinară.

De asemenea, m-a uimit orașul. Pentru clujeni, a fi civilizat nu este un efort, așa cum s-ar putea crede, ci este pur și simplu o normalitate. Aceste două aspecte — relația umană și civilizația firească — vor rămâne cu mine mult timp.

În drum spre Cluj, într-un tren în care am petrecut 16 ore, am discutat despre tot. Ne distram amintindu-ne de gluma despre chinezii care credeau că România e mai mare decât China, judecând după cât durează drumul cu trenul. Au fost ore de „spovedanie” și de dialog tainic.

Când am ajuns la subiectele de concurs, am decis să sparg barierele. Unul dintre texte era despre Micul Prinț, iar cerința cerea să indicăm care dintre textele-suport ilustrează cel mai bine relația om-animal. Eu am schimbat perspectiva: m-am gândit că „animalele” suntem, de fapt, noi, oamenii de rând, în timp ce adevărații „oameni” sunt creatorii, cei care lasă ceva în urmă.

Cred că aceasta a fost prima barieră spartă. Am oferit o altă viziune asupra unei cerințe care ar fi putut părea banală. Până la urmă, banalul este cel care face lucrurile mari. Banalitatea a fost gândul meu de bază în timpul examenului. În timp ce toată lumea urma probabil un tipar clasic, eu am vrut să schimb viziunea. Este o idee pe care, dacă stăm să o analizăm, o întâlnim peste tot în esența existenței.

Deși se spune că perioada examenelor este una foarte urâtă, spre marea mirare a celor cu care mă întâlnesc, eu încerc să-mi fac timp pentru lectură atât cât îmi permite programul“, a spus David Dima.

David Dima

Eseistica, zona care îl atrage cel mai mult pe David Dima

Pentru David Dima eseistica este cea care îl atrage cel mai mult pentru că în eseuri descoperă perspective inedite, chiar dacă punctul de plecare rămâne realitatea.

„Ultima carte citită nu a fost chiar recent; a trecut ceva timp de atunci. Sunt un mare iubitor al eseurilor. De când am descoperit eseistica, parca nu mă mai poate scoate nimeni din aceste cărți. Spre deosebire de romane, eu sunt genul de cititor care interacționează foarte mult cu textul: subliniez pasaje, stau și reflectez asupra lor. Din acest motiv, procesul lecturii este, firește, unul anevoios.

De ce eseistica? În primul rând, pentru că este la îndemână; puțini sunt autorii care scriu eseuri foarte lungi. În al doilea rând, pentru că în eseu se descoperă perspective inedite, chiar dacă punctul de plecare rămâne realitatea.

Un exemplu concret este Mircea Eliade, pe care l-am descoperit în volumul „Oceanografie”. Primul eseu citit a fost „A nu mai fi român”, în care se vorbea despre moda intelectuală a acelei vremi. Intelectualii români erau foarte deprimați de faptul că sunt români și ar fi dorit să aparțină oricărei alte nații, deoarece considerau că românii sunt prea „deștepți”, iar această inteligență îi împiedică să sufere — ei descoperind atunci moda occidentală a suferinței. După ce am închis cartea, râdeam gândindu-mă că astfel de idei îmi trecuseră și mie prin cap în gimnaziu, până când a venit doamna profesoară, m-a „scuturat” puțin, iar suferința mea a fost, firește, canalizată spre lucruri mai concrete.

Video 2:

Eram foarte emoționați înainte de Olimpiadă, de etapa națională. Vorbeam cu vocea tremurătoare și îmi amintesc că pe la ora 11 seara încă nu reușeam să mă liniștesc. Începusem să mă enervez pe faptul că nu puteam să adorm, deși știam că mâine va fi o zi grea, cu un examen important.

Mi-am deschis telefonul, dar am decis că nu vreau să intru pe nicio rețea de socializare, fiindcă nu îmi produceau cea mai bună stare. În schimb, am deschis o poezie. Întâmplarea a făcut să citesc „Dacă ne-am ucide unul pe altul” de Ana Blandiana. Am citit-o, iar peste noapte, în lumea viselor, s-a sedimentat acea emoție pe care am trăit-o. Nu este o poezie lungă, dar este una vie, care vorbește despre un sentiment care te face cu adevărat să simți. Despre asta este vorba: când citești un text, acesta trebuie să îți rămână în minte“, a povestit David Dima.

Mirela Caraion, David Dima

Cum și-a convins prietenii să uite de telefoanele mobile

David Dima mai spune că relaționarea socială este importantă în viața sa. El a povestit că atunci când iese cu prietenii, aceștia lasă telefoanele deoparte și chiar ei sunt cei care lansează subiecte de discuții care îi face să uite de tehnologie.

„Mie îmi place la prietenii mei faptul că, în momentul în care ies cu mine, lasă telefonul deoparte. Ei spun că am un fel de „vrajă”. Pur și simplu încerc să găsesc ceva interesant în orice discuție. Se poate spune că îi conving să lase tehnologia și să socializăm autentic, ca între oameni.

Da, adică o fac în așa fel încât subiectul abordat — care, apropo, nu este ales de mine, fiindcă ar fi impertinent să îl aleg eu — să îi provoace. Subiectele sunt alese de ei, iar eu îi provoc la rândul meu. Așa cum am fost și eu provocat, am deprins această artă de a-i stimula pe oameni.

În momentul în care ai un moment de revelație, recenzia vine de la sine. Cât despre discuțiile noastre, așa cum spunea doamna la început, uneori ziceam: „Doamnă, eu nu am înțeles ce vrea să spună, mie asta mi se pare ridicol. Doamnă, ce este asta?”. Dădeam o idee, iar ea îmi spunea: „David, întoarce-te și mai citește o dată capitolul respectiv”.

Apropo de suferința de care vorbeam: exact aceasta este suferința intelectuală. Apoi veneam din nou și spuneam ce am înțeles. „Doamnă, am înțeles acest lucru!”. Și de-abia de atunci începeau cu adevărat discuțiile“, a mai spus David Dima.

Video 3:

David Dima: Scrisul este un mod de trăi

Deși este doar elev în clasa a VIII-a, David Dima are o gândire de adult. El spune că scrisul este un mod de a trăi.

„Scrisul este, după mine, un mod de a fi, un mod de a trăi. În momentul în care nu ai cu cine vorbi, nu-ți rămâne decât pagina de hârtie, care este mereu ascultătoare. Ce scriu? De toate, în funcție de ceea ce simt. Dacă văd în autobuz un lucru care mă impresionează la un om, mă duc acasă și mi-l notez. Ca orice adolescent — am încercat să-mi păstrez un jurnal. Este un mod foarte bun de a te autoanaliza. Nu revin niciodată asupra a ceea ce am scris, decât, eventual, pentru a corecta greșelile de punctuație sau de gramatică.

Repetiția este mama învățării. Ce vreau să fac mai departe? Unde mă văd? Nu gândesc atât de departe, nu-mi place să fac planuri pe termen lung. Acum vine examenul. Așa cum am spus, visul oricărui copil din Constanța care învață bine este fie „Mircea”, fie „Ovidius”. Chiar astăzi am fost la Târgul Liceelor și am vizitat ambele standuri. La standul celor de la „Mircea cel Bătrân” erau doar doi elevi, unul de clasa a XI-a și o fată de a XII-a, singuri, fără profesor.

Am purtat o discuție despre proiectele liceului, despre profesori și despre modul în care este tratat elevul — despre libertatea pe care o ai acolo. Apoi, am provocat-o pe fata de la „Ovidius” să mă convingă să renunț la „Mircea”. Nu prea a reușit, dar asta ține de culise. Ce vreau să spun este că acolo profesorii, două doamne, stăteau pe scaune în spatele standului. Acesta este motivul pentru care aleg „Mircea”: autonomia elevilor.

După examenul de capacitate, voi continua cu olimpiadele, clar. Mă atrag și alte materii; un om care citește este atras de tot ce e frumos. Totuși, preferatele mele rămân româna și franceza. Îmi aduc aminte că bunica mea își începea ziua cu melodii franțuzești din perioada interbelică sau de după război, pe care le ascultase și ea în copilărie. Franceza este o materie care, dacă este bine predată, ajunge la același nivel cu româna: nu e doar gramatică, ci cultură.

Dacă cineva de la Cluj mi-ar face o ofertă pentru liceu? Mi-a rămas gândul acolo... dar acestea sunt chestiuni mai intime. Cred că acolo ar fi o posibilitate mai bună de dezvoltare personală. Desprinderea de părinți, „smulgerea din pântecul mamei” și plecarea de lângă gura sobei sunt esențiale. Pe lângă responsabilizare, acest pas îți oferă oportunitatea de a fi creatorul propriilor valori și al propriei vieți, în momentul în care mama și tata nu mai sunt acolo să intervină“, a precizat David Dima.

Mirela Caraion, Robert Nenciu, David Dima

Tehnologia trebuie să facă parte din viața noastră

David Dima spune că nu refuză tehnologia. El mai spune că inteligența artificială nu trebuie ignorată pentru că este prezentă în viața noastră.

„Nu fac parte din categoria celor care refuză tehnologia; chiar îmi place. A fost o discuție foarte sănătoasă despre inteligența artificială. Apropo de AI și de inteligență, acesta ar putea fi, într-o anumită măsură, un competitor pentru noi, oamenii. În acest context, AI-ul devine o necesitate — nu spun că nu avem nevoie de el — dar va deveni un competitor real. După mine, acest AI este deja prezent în viața noastră și nu mai poate fi ignorat.

Nu putem să le excludem. Dar, după mine, ceea ce le recomand tuturor, inclusiv prietenilor mei, este să stea singuri într-o cameră. Aceasta a fost procedura bunicii mele în momentul în care eu începusem să stau foarte mult pe telefon.

M-a încuiat într-o cameră foarte puțin mobilată și m-a lăsat singur: fără telefon, fără nimic. Am stat în acea tăcere cred că vreo două ore și, când am ieșit de acolo — nu vreau să pară că invoc vreun miracol sau că am văzut vreo divinitate — simplul fapt că am stat și chiar am gândit eu, nu altcineva, nu vreo inteligență artificială, m-a ajutat enorm. Faptul că am dialogat cu mine însumi a fost esențial. De atunci am folosit foarte rar AI-ul și tot de atunci am început să lecturez cu adevărat, fiindcă eu fac o distincție clară între a lectura și a citi. În momentul în care îți dai seama că ești înconjurat de divertisment, realizezi cât de mult din ceea ce se ascunde în tine rămâne neexplorat și cât de fals poți deveni; atunci începi să-ți pui semne de întrebare.

Sfatul meu este acesta: încuiați-vă într-o cameră, stați două ore (sau chiar mai mult, până vă vine foamea) și, la un moment dat, o să vă dați seama cât de inutil este telefonul mobil. Începeți să vedeți încotro ne îndreptăm de fapt.

Am observat și acum, la Cluj, la activitățile interactive: copiii, în momentul în care doreau să pună o întrebare, consultau imediat AI-ul. Mai este un lucru pe care vreau să-l punctez: societatea aceasta nu devine doar comodă, cred că e ceva mult mai profund în spate. Omul modern, „civilizatul”, are o teamă foarte mare de tot ce înseamnă ridicol. Or, după mine, o conștiință care se dorește a fi vie, a fi prezentă, trebuie să-și asume ridicolul. Trebuie să accepți ridicolul pentru a fi autentic“, a afirmat David Dima.

Video 4:

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.