REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

DECLARAŢII în INSTANŢĂ: 'Mânca pahare sparte şi se tăia pe mâini dacă voiam să-l părăsesc'

DECLARAŢII în INSTANŢĂ: 'Mânca pahare sparte şi se tăia pe mâini dacă voiam să-l părăsesc'

Replica API 11 aprilie 2019 | 00:00 286

O femeie a cerut ordin de protecție în instanță, pe motiv că se teme de concubinul ei, cu care are un copil, pe motiv că este violent. Mai mult decât atât, ea a relatat că bărbatul mănâncă cioburi sau se taie pe mâini, ori de câte ori a vrut să-l părăsească.

„Pârâtul este o persoană violentă, mai ales cand consumă băuturi alcoolice; în data de 30 martie 2019, m-a împins când aveam și copilul în brațe și mi-a apărut o vânătaie pe mână; este adevărat ca pe 2 aprilie 2019 ne-am întâlnit dimineață, pentru că m-a sunat și mi-a spus ca vrea să îi dea ceva copilului; când ne-am întâlnit, nu am stat mult împreună, și-a sărutat copilul de două ori și gata; în data de 30 martie 2019 am plecat de acasă la mătușa mea; de atunci, pârâtul m-a mai sunat și am mai vorbit la telefon, cerându-mi să ne împăcăm însă eu i-am răspuns ca nu vreau să ne mai impăcăm.

Sunt speriată de pârât pentru că pe 02 aprilie 2019 m-a sunat și mi-a spus, odată cu mama lui, că daca plec cu băiatul, nu il va mai recunoaște. Am mai fost plecată de acasă însă nu am formulat plângere, deoarece pârâtul a început să se taie pe mâini și să mănânce pahare sparte; asta s-a întâmplat când copilul avea 4 luni și mi-a spus că nu mă va lăsa să trăiesc liniștită dacă plec. Pârâtul a mai exercitat acte de violență asupra mea și anul trecut, cand m-a împins”, a declarat reclamanta în instanță, potrivit rolii.ro.

Astfel, instanța a analizat evenimentul din data de 30.03.2019, când pârâtul a împins-o pe reclamantă și a strâns-o de braț, alungând-o din locuință. Reclamanta a părăsit locuința comună, locuind la mătușa sa și nu dorește să se mai împace cu pârâtul.

Potrivit precizărilor pârâtului, confirmate de reclamantă, ulterior incidentului din data de 31.03.2019, respectiv în data de 02.04.2019 – data formulării ordinului de protecție, părțile s-au întâlnit pentru ca pârâtul să vadă copilul, întâlnirea desfășurându-se fără incidente. Față de situația de fapt reținută instanța apreciază că în cauză nu există stare de pericol pentru viața și/sau integritatea fizică sau psihică a reclamantei. Prin urmare i-a fost respinsă cererea.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
da-ca nu a vrut sex oral ,na ia-m dat in gura.
0
0
Judecatorii au dreptate, ce-i cu mizeria asta marxista ordin de protectie si dai afara din casa barbatul proprietar al imobilului cu tot ce se gaseste in el in conditiile in care ea e concubina deci nu are niciun drept asupra proprietatilor acestuia! Si daca mai indranesc judecatorii sa mai faca asa ceva vor sfarsi cu cravate mexicane baja style! Noi suntem generatia careia nu ii e frica de represiune securista - suntem informati organziati si determinati! NU NE PROVOCATI!
2
0
Judecatori tampiti.
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272