REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Deputaţii europeni, îngrijoraţi în legătură cu drepturile cetăţenilor în contextul Brexitului

Deputaţii europeni, îngrijoraţi în legătură cu drepturile cetăţenilor în contextul Brexitului

Replica API 16 ianuarie 2020 | 00:00 340

Deputaţii europeni îşi exprimă îngrijorarea faţă de aplicarea sistemului de înregistrare a cetăţenilor UE în vederea obţinerii noului statut de şedere în Regatul Unit, într-o rezoluţie adoptată miercuri referitoare la viitorul liberei circulaţii şi limitarea impactului Brexitului asupra vieţii cetăţenilor europeni şi britanici.

Rezoluţia a fost dezbătută marţi şi adoptată miercuri cu 610 voturi pentru, 29 împotrivă şi 68 de abţineri, conform unui comunicat de presă. În document deputaţii analizează situaţia drepturilor cetăţenilor în contextul Brexit şi subliniază faptul că aprobarea Acordului de retragere va ţine cont de "experienţa dobândită şi de garanţiile oferite" în ceea ce priveşte protecţia acestor drepturi.

Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg, îşi exprimă îngrijorarea în special cu privire la procesul de solicitare a înregistrării cetăţenilor UE în vederea obţinerii noului statut de şedere în Regatul Unit (EU Settlement Scheme), la absenţa unui document fizic ca dovadă a dreptului de şedere în Regatul Unit şi la accesibilitatea acestuia, printre alte probleme.

Deputaţii pun la îndoială înfiinţarea şi independenţa "autorităţii independente" a Regatului Unit prevăzută în Acordul de retragere, afirmând că ar saluta instituirea unui mecanism de control comun al Parlamentului European şi al celui britanic.

Textul adoptat solicită lansarea de campanii de sensibilizare pentru informarea cetăţenilor şi îndeamnă guvernele din statele membre ale UE să adopte măsuri consecvente şi generoase pentru a oferi securitate juridică cetăţenilor Regatului Unit care locuiesc pe teritoriul lor.

Pentru a intra în vigoare, orice acord de retragere între Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European printr-o majoritate simplă a voturilor exprimate (Articolul 50.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană). Parlamentul va supune la vot Acordul de retragere după ce procesul de ratificare este încheiat în Regatul Unit.

Partea a doua a Acordului de retragere protejează drepturile cetăţenilor europeni din Regatul Unit şi ale celor britanici din ţările UE, precum şi ale familiilor acestora. Conform prevederilor sale, toate drepturile de securitate socială în conformitate cu legislaţia UE vor fi menţinute, iar drepturile cetăţenilor vor fi garantate pe toată durata vieţii acestora. Toate procedurile administrative relevante trebuie să fie transparente, eficiente şi simplificate. Implementarea şi aplicarea acestor termeni vor fi supravegheate de o autoritate independentă cu puteri echivalente cu cele ale Comisiei Europene. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212