Deputatul Mircea Banias spune cu subiect şi predicat de PRETENŢIE are ALDE la Constanţa
Deputatul Mircea Banias spune cu subiect şi predicat de PRETENŢIE are ALDE la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMircea Banias
Vestea că Victor Ponta şi Daniel Constantin ar urma să îşi facă partid politic a dat naştere la o serie de speculaţii, una dintre ele fiind că mai mulţi parlamentari ar urma să plece din PSD şi ALDE. S-a vorbit că deputatul Mircea Banias s-ar număra printre cei care ar urma să “dezerteze”, numai că liderul ALDE Constanţa dă asigurări că nu va face acest lucru.
„Eu am susţinut şi fuziunea PC cu PLR, de ce aş pleca de la un partid mic, la care am pus umărul la construcţie, care a obţinut nişte rezultate şi la locale şi la parlamentare? E adevărat că există o tensiune între domnii Tăriceanu şi Constantin, dar eu am să încerc o mediere, să avem o discuţie în forurile partidului, pentru că nu cred că există motive serioase să se rupă partidul. Ar fi păcat”, a declarat Mircea Banias.
Deputatul a mai afirmat că el speră la o împăcare a dreptei: „Eu mă aştept ca toate partidele de dreapta să se unească. Şi încă o dată spun că nu plec la partidul nenăscut al lui Ponta, pentru că eu am fost dintotdeauna de centru-dreapta, nu am avut niciodată simpatii de stânga. Nu sunt oportunist, să plec la orice partid, indiferent de doctrină. Un lucru remarc: nu există nici o discuţie serioasă pe teme doctrinare”.
Întrebat, în acest context, cum mai decurge relaţia PSD-ALDE la Constanţa şi dacă au existat negocieri cu privire la distribuirea unor posturi în diverse instituţii, Banias a spus că a avut loc o întâlnire acum circa 2-3 săptămâni. Însă, “semnalul de negociere (pentru funcţii – n.r.) trebuie să vină de la centru”. “La Constanţa, am avansat o propunere pentru funcţia de subprefect, în persoana lui Dan Jacă”. Însă, ALDE nu a luat în calcul că Jacă nu este funcţionar public. “Nu ştiu dacă este sau nu, peste tot în teritoriu însă se aşteaptă modificarea legii aşa încât prefecţii şi subprefecţii să fie numiţi politic, fără condiţia să fie funcţionari publici”, a conchis Banias. Cât despre alte funcţii, Banias a spus clar că momentan nu a existat nici un fel de discuţie cu partenerul PSD.
Alexandra CUCU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News