REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 10 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7639
12.3° Constanța Marți, 10 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7639
 

Diana Șoșoacă a fost reclamată la CNCD după ce a spus că a lovit două tinere la Paris

Diana Șoșoacă a fost reclamată la CNCD după ce a spus că a lovit două tinere la Paris

Lorena CRISTEA 10 noiembrie 2026 | 15:06 182

Diana Șoșoacă a povestit în spațiul public că a lovit cu geanta în cap o tânără pe care a văzut-o că se săruta cu prietena ei. Incidentul a avut loc la Paris. Europarlamentarul s-a trezit acum cu o plângere la Consiliul Național de Combatere a Discriminării făcută de Asociația VULGAR.

Diana sosoaca a fost reclamata la CNCD dupa ce a spus ca a lovit doua tinere la ParisDiana Șoșoacă

Ce a făcut Șoșoacă

Diana Șoșoacă a povestit, în timp ce se afla într-o vizită în județul Teleorman, ce a pățit la Paris. Șefa S.O.S spune că a văzut două tinere care se sărutau, moment în care a decis să le aplice „o lecție„.

Pe una dintre fete a lovit-o cu poșeta în cap, iar pe cealaltă a împins-o într-un geam.

„Tre să fii imbecil să fii poponar sau lesbiană. Mă duceam la mama, la Paris, la spital… Și cu bagaje, cu ce aveam eu, geanta asta mare pe care o port cu mine, nu știu ce am în ea că are vreo 10 kile, mă și apăr când e nevoie.

Văd două paparude, două puștoaice, de 19-20 de ani, taman în fața mea își băgau limba în gură una alteia. Și mă duc eu așa frumos, când trec pe lângă ele, pac! cu geanta direct în capul uneia. O dau și pe cealaltă direct în geam. Zic: ‘Excusez-moi’. ‘Rien, rien’, am trecut mai departe.

Dar, nu le-a mai venit de c….ală după aia. Nu pot să mă abțin, mă scuzați. Nu e normal! Nu e de la Dumnezeu!”, a declarat lidera S.O.S. la Teleorman.

A fost reclamată la CNCD

Asociația VULGAR a depus o sesizare la CNCD. Inițiativa asociației a fost susținută de alte 22 de organizații neguvernamentale. Inițiatorii petiției îndreptate împotriva eurodeputatei Diana Șoșoacă solicită amendarea acesteia și sesizarea organelor specializate.

ONG-ul susține că gestul eurodeputatei reprezintă un „discurs al urii”.

Mai mult, reprezentanții ONG-ului susțin că „instigarea la violență nu poate fi ascunsă în spatele funcției”.

Petiția împotriva eurodeputatei S.O.S este susținută și de Asociația (H) Brașov, eQuiVox, Identity. Education, Cluj – Hilltop Org, MozaiQ LGBT, Queer Sisterhood, dar și de o coaliție formată din alte 17 asociații, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.