Doi TINERI confirmați cu COVID umblau `DEZLEGAȚI` pe STRĂZILE din NĂVODARI!
Doi TINERI confirmați cu COVID umblau `DEZLEGAȚI` pe STRĂZILE din NĂVODARI!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDouă persoane confirmate cu COVID-19, care aveau obligația de a sta în izolare, la domiciliu, la Năvodari, până pe 2 ianuarie, nu au dat doi bani și au plecat pentru... a-și rezolva problemele personale. Astfel, ambii s-au ales cu dosare penale.
La data de 29 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura izolării la domiciliu.
În urma activităților, s-a stabilit faptul că 2 persoane (un bărbat, de 33 de ani, și o femeie, de 26 de ani), față de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu pentru perioada în curs, nu au fost găsiți la adresele de domiciliu declarate.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Mai exact, în dimineața de joi, 30 decembrie, oamenii legii nu l-au găsit la domiciliu pe bărbat. Ulterior, la următoarea verificare, potrivit informațiilor noastre, nu a mai fost găsită nici femeia. Aceștia ar fi declarat că aveau de rezolvat probleme personale.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.5° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



