Dosar penal pentru o nuntă cu peste 1700 de invitați, la Satu Mare
Dosar penal pentru o nuntă cu peste 1700 de invitați, la Satu Mare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii şi procurorii din județul Satu Mare au deschis marţi un dosar de cercetare penală după ce în localitatea Târşolţ s-ar fi desfăşurat o nuntă cu peste 1.700 de persoane!
Polițiștii sătmăreni s-au sesizat din oficiu în cazul nunții din Târșolț, la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane, deschizând un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
“În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la desfășurarea unei nunți la data de 30.08.2021, pe raza localității Târșolț, la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Astfel, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua și alte măsuri dacă se vor impune”, se arată într-un comunicat emis IPJ Satu Mare.
5000 de lei amendă pentru organizatorii nunții cu peste 1700 de invitați
Potrivit sursei citate poliţiştii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua şi alte măsuri dacă se vor impune.
”Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020”, au mai precizat poliţiştii.
Amenda însă nu pare să fie pe măsura grandorii evenimentului.
Vlăduța Lupău, Andra, Armin Nicoară și Angela Rusu au încins atmosfera
Măreața nuntă a avut loc într-o sală de evenimente şi a reunit peste 1.700 de participanţi. Atmosfera festivă a fost întreţinută de artiști precum Vlăduţa Lupău, Armin Nicoară, Ancuţa Anghel, Angela Rusu şi Andra.
Potrivit presasm.ro, evenimentul a fost cumva și o „răzbunare” a mirilor, după ce anul trecut, în pandemie, nunta lor a fost oprită de polițiști de două ori în două zile consecutive, când în Târșolt era în vigoare interdicția de a se organiza orice fel de evenimente. La acel moment, mirii au apucat să țină starea civilă și cununia religioasă, dar petrecerea organizată acasă le-a fost orpită de polițiști, scrie antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.8° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



