Dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor
Dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu s-au sesizat din oficiu și au efectuat un control la un imobil din localitatea Bărăganu, în cursul zilei de marți, 9 iunie, unde existau indicii că o femeie ar deține mai multe animale.
La fața locului au fost identificate mai multe cadavre de animale, care se aflau în interiorul imobilului, și mai multe exemplare canine aflate în curte, ce prezentau o stare precară, fiind subnutrite și deshidratate.
Au fost sesizați reprezentanții D.S.V.S.A. Constanța, care efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesurilor.
De asemenea, exemplarele canine aflate în stare de pericol au fost încredințate unei asociații pentru protecția animalelor, în vederea îngrijirii, adăpostirii și asigurării asistenței veterinare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, conform Legii 205/2004.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.9° Constanța 














