REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
16° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Dosarul nuclear iranian: Preşedintele Rouhani, optimist în privinţa unui acord privind ridicarea sancţiunilor

Dosarul nuclear iranian: Preşedintele Rouhani, optimist în privinţa unui acord privind ridicarea sancţiunilor

Replica API 10 mai 2021 | 00:00 928

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat sâmbătă că este optimist cu privire la discuţiile vizând reînvierea acordului nuclear internaţional din 2015 şi a sugerat că s-a ajuns la un acord privind ridicarea principalelor sancţiuni impuse Teheranului, informează Reuters, citând presa de stat iraniană, scrie Agerpres.

Dosarul nuclear iranian: Preşedintele Rouhani, optimist în privinţa unui acord privind ridicarea sancţiunilor

Hassan Rouhani

Doar detaliile au rămas de convenit, a spus Rouhani, deşi nu a existat nicio confirmare imediată din partea oficialilor americani sau a celorlalte părţi la acord.

"Am ajuns într-un punct în care americanii şi europenii spun în mod deschis că nu au de ales decât să ridice sancţiunile şi să revină la (acordul nuclear) şi că aproape toate sancţiunile principale au fost ridicate, iar discuţiile continuă cu privire la unele detalii", a declarat Rouhani.

Oficialii americani s-au întors săptămâna aceasta la Viena pentru a patra rundă de discuţii indirecte cu Iranul despre modalităţile de a reveni la respectarea acordului, din care fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA în 2018, determinând ulterior Iranul să înceapă să nu mai respecte condiţiile pactului nuclear.

Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a declarat mai devreme în cursul zilei de sâmbătă că Statele Unite au obligaţia de a contribui la relansarea acordului nuclear, după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că nu este clar cât de serios este Teheranul în legătură cu discuţiile privind reînvierea acordului.

Întrebat sâmbătă dacă apreciază că regimul de la Teheran este serios în legătură cu discuţiile de la Viena, preşedintele Biden a răspuns:"Da, dar cât de serioşi sunt şi ce sunt pregătiţi să facă este o poveste diferită".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere