REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Două persoane au fost arestate în marja unei manifestaţii împotriva restricţiilor anti-COVID-19 în Danemarca

Două persoane au fost arestate în marja unei manifestaţii împotriva restricţiilor anti-COVID-19 în Danemarca

Replica API 15 martie 2021 | 00:00 1028

Două persoane au fost arestate în marja unei manifestaţii împotriva restricţiilor anti-COVID-19 la care au participat circa 500 de persoane, sâmbătă seara la Copenhaga, a anunţat duminică poliţia daneză, informează AFP, citată de Agerpres.

O persoană a fost arestată pentru că a lansat focuri de artificii asupra poliţiei, iar o alta pentru comportament violent, a precizat poliţia.

Organizat la iniţiativa grupului "Men in Black Denmark", care orchestrează manifestaţii de la sfârşitul anului 2020 împotriva "constrângerii" şi "dictaturii" semi-lockdown-ului anti-COVID-19 impus în această ţară, marşul de protest a avut loc fără incidente majore, însă într-o atmosferă "uneori intensă", potrivit mass-media locale.

Manifestanţii au mărşăluit cu fumigene şi torţe în centrul capitalei daneze, scandând "Libertate pentru Danemarca" sau "Mette, ciao", cu referire la premierul Mette Frederiksen. Au fost lansate petarde şi focuri de artificii.

Manifestaţia a intervenit la o zi după ce o femeie de 30 de ani a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a îndemnat la violenţă în timpul unei reuniuni anti-restricţii, organizată de "Men in Black Denmark" în capitala daneză la începutul lui ianuarie.

Chiar dacă Danemarca a anunţat la sfârşitul lui februarie ridicarea unor restricţii, multe dintre ele au fost prelungite până pe 5 aprilie, cum ar fi închiderea barurilor şi restaurantelor, a celor mai multe instituţii de învăţământ secundar şi superior sau a sălilor de sport.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108