Două ȘCOLI din CONSTANȚA au trecut la PLANUL ROȘU din cauza COVID!
Două ȘCOLI din CONSTANȚA au trecut la PLANUL ROȘU din cauza COVID!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDouă școli din municipiul Constanța au trecut la planul roșu din cauza faptului că o profesoară, care își desfășura activitatea în cele două instituții, a fost depistată cu virusul SARS-CoV-2.
„În cursul zilei de joi, 17 septembrie a.c., în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a aprobat aplicarea scenariului 3 (rosu) pentru 3 clase a III-a de la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța și 2 clase a II-a pentru Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța.
Menționăm că măsurile au fost adoptate ca urmare a confirmării unui caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 a unui cadru didactic care își desfășoară activitatea în cele două instituții școlare“, au transmis reprezentanții ISJ.
Măsura va fi valabilă până pe data de 1 octombrie a.c.
Din ancheta epidemiologică realizată de DSP Constanța, reiese faptul că profesorul a fost în contact cu elevii.
Modificarea scenariului de funcționare a fost avizată, în prealabil, atât de ISJ Constanța, cât și de DSP Constanța.
Alte două unități de învățământ din municipiul Constanța au trecut, recent, în scenariul 3 de funcționare: Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța, până pe data de 28 septembrie a.c., respectiv Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, până pe data de 29 septembrie a.c.
Citește și: PROFESOARĂ de la Şcoala 29, confirmată cu COVID-19 după ce a ținut ORELE!
A.F.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News