Drept la replică Grupul Brise
Drept la replică Grupul Brise
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest„Referitor la articolul apărut ieri (n.r. 23 aprilie) în publicația dumneavoastră, cu privire la cererile de insolvență formulate de câțiva clienți la adresa firmei Brise, va cerem dreptul la replică și, dorim să va informăm pe această cale că toate aceste cereri de insolvență au fost retrase a doua zi după depunere, acest fapt fiind mai de grabă rezultatul unei comunicări defectuoase cu partenerii noștrii care au înțeles imediat că Brise dorește să rezolve pe cale amiabilă toate situațiile apărute.
Suntem ferm convinși că numai prin cultivarea unui parteneriat onest, transparent, bazat pe respect putem să asigurăm performanță pe care ne-o dorim.
În anii anteriori, mai precis în 2015, grupul nostru a cunoscut o situație ceva mai dificilă, în contextul unei crize sistemice în industrie.
Acum, cu suportul nemijlocit: al băncilor, care nu numai că au înțeles să fie lângă noi în perioada dificilă, dar ne-au acordat și credit suplimentar ( atât financiar cât și moral); al partenerilor noștrii, am reușit să depășim această situație și să fim într-o situație financiară mult mai bună. Mai mult, suntem într-un proces avansat de a aduce lângă noi parteneri financiari ( investitori reputați), care să asigure implementarera unei strategii de dezvoltare de succes.
Trebuie să ne asumăm o cumunicare greoaie în ultima perioadă, care a dus la aceste situații neplăcute, însă dorim, încă o dată să precizăm faptul că Brise a fost și rămâne un partener dedicat acestui sector de activitate și dorește să mențînă și să dezvolte relații pe termen lung cu toți partenerii implicați.
Asigurăm pe toți colaboratorii de bunele noastre intenții și de faptul că Brise ii respectă în egală măsură pe toți partenerii cu care are relații de afaceri și este o firmă responsabilă față de obligațiile de plată pe care le are și pe care dorește să le ducă cu bună credință la bun sfârșit”.
Citește și
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News