REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.1° Constanța Joi, 1 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7599
21.1° Constanța Joi, 1 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7599
 

Drona descoperită Plauru, în județul Tulcea, a fost detonată controlat de specialiștii MApN. Video

Drona descoperită Plauru, în județul Tulcea, a fost detonată controlat de specialiștii MApN. Video

A.F. 15 august 2026 | 15:20 921

Drona descoperită vineri în zona localității Plauru, din județul Tulcea, a fost detonată controlat astăzi de specialiștii Ministerului Apărării Naționale. MApN a publicat imagini din timpul operațiunii de neutralizare, în care se vede momentul exploziei.

Drona descoperita Plauru, in judetul Tulcea, a fost detonata controlat de specialistii MApN. Video

Drona de la Plauru, detonată controlat de specialiștii MApN

Operațiunea de neutralizare a avut loc la o zi după descoperirea dronei. O echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale a intervenit sâmbătă și a efectuat detonarea controlată, autoritățile precizând că întreaga procedură s-a desfășurat în condiții de siguranță.


„Drona descoperită vineri, 14 august, în zona localității Plauru, județul Tulcea, a fost neutralizată în cursul zilei de astăzi, 15 august, prin detonare controlată, în condiții de siguranță, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale”, transmite MApN.

Drona fusese găsită vineri în zona localității Plauru

Ministerul Apărării Naționale anunțase cu o zi înainte, vineri, că a fost informat despre descoperirea unei drone în zona localității Plauru, județul Tulcea.

Specialiștii MApN s-au deplasat atunci la fața locului, au identificat obiectul și au luat măsuri pentru securizarea perimetrului. Drona a rămas sub supraveghere până la operațiunea de neutralizare desfășurată sâmbătă.

Tot vineri, autoritățile au identificat resturile unei alte drone într-o zonă aflată în apropierea localității Greci, în Munții Măcinului. Perimetrul respectiv a fost securizat de Poliția de Frontieră.

În aceeași zi, un alt incident a determinat autoritățile să închidă un sector de plajă din stațiunea Saturn, după ce polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unui obiect asemănător unei drone la malul apei, scrie stiripesurse.ro.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere