REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

După ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construită ilegal, familia Petre a tras oblonul. Video

După ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construită ilegal, familia Petre a tras oblonul. Video

Robert NENCIU 1 septembrie 2025 | 00:00 6246

Luni începe programul „Litoralul pentru toți”, adică o reducere a tarifelor de cazare cu 60% față de perioada vârf a sezonului estival 2025. Eforie are numeroase unități de cazare care sunt parte în acest program, astfel că de săptămâna viitoare se așteaptă o creștere a numărului de turiști. Pentru patronii de la terasa „Leul de Mare”, această veste ar fi trebuit să fie una foarte bună, mai ales că și vremea în următoarea perioadă se anunță una prielnică. Totuși, la „Leul de Mare” angajații s-au pus repede pe strâns toată recuzita, și asta după ce cotidianul Replica de Constanța a publicat materialul în care prezenta cum terasa a funcționat toată vară în ilegalitate fără ca nimeni să îi deranjeze. Nici măcar de Poliția Locală Eforie care în schimb a dispus, la ordinul primarului Robert Șerban, anularea abuzivă a autorizației de funcționare a locației lipită de terasa „Leul de Mare”. Așadar, simțindu-se cu musca pe căciulă, imediat după apariția materialul de presă, au strâns toate mesele și scaunele de pe terasa ilegală și apoi toate bannerele.

Dupa ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construita ilegal, familia Petre a tras oblonul. VideoAngajații au dezafectat terasa care a funcționat ilegal toată vara

Pentru foarte mulți agenți economici de pe litoral sezonul estival 2025 a fost unul dezastruos, având în vedere numărul mic de turiști care au ales ca destinație de vacanță stațiunile din România. Cu toate acestea, comercianții și patronii unităților de cazare au făcut eforturi pentru ține deschise unitățile, chiar dacă profiturile au fost diminuate considerabil.

Dacă în anii anteriori Eforie Nord sau Eforie Sud erau pline de turiști, anul acesta numărul celor care au ales ca destinație cele două stațiuni a fost semnificativ mai mic decât în anii anteriori. În aceste condiții programul „Litoralul pentru toți” ar fi trebuit să fie gura de oxigen de care agenții economici din Eforie aveau nevoie, având în vedere că foarte multe hoteluri sunt înscrise în acest program.

Dupa ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construita ilegal, familia Petre a tras oblonul. Video

Totuși, pentru unii agenți economici începerea programului „Litoralul pentru toți”, chiar dacă este o veste bună, au ales să își tragă obloanele doar pentru că toată vara au funcționat în ilegalitate fără ca nimeni să îi deranjeze în vreun fel. La sfârșitul săptămânii trecute vă prezentam cazul din Eforie unde Primăria, prin primarul Robert Șerban, a emis avizul de funcționare pentru patiseria SC Morgana SRL pentru o locație care nu avea procesul verbal final de recepție a lucrărilor.

Chiar dacă știau că încalcă legea, cei de la terasa „Leul de Mare” au funcționat fără niciun fel de problemă, având în vedere relația de prietenie cu primarul din Eforie, Robert Șerban. Mai mult, SC Morgana SRL este administrată de Acsinia Petre, mama notarului public Ion Petre, care are cabinet notarial în Mangalia și care vara și-a petrecut-o mai mult la Eforie decât la biroul notarial.

Dupa ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construita ilegal, familia Petre a tras oblonul. VideoSediul biroului notarial al lui Ion Petre

Așa cum spuneam, deși avizul de funcționare era pentru „patiserie” cei de la SC Morgana SRL au amenajat la primul etaj al clădirii neterminate o terasă cu peste 20 de mese , chiar dacă acolo ar fi trebuit să fie spații de cazare.

Dupa ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construita ilegal, familia Petre a tras oblonul. Video

Imediat după apariția materialului jurnalistic în care am prezentat situația, angajații de la „Leul de Mare” au început în grabă să strângă mesele și scaunele de la primul etaj, acolo unde a funcționat toată vara terasa ilegală. Ba mai mult, s-au apucat să strângă și toate bannerele care indicau că la primul etaj funcționa respectiva terasă. Și toate astea în condițiile în care de luni, 1 septembrie, se anunță o creștere semnificativă a numărului de turiști dar și o vreme foarte bună pentru plajă.

Dupa ce s-a umplut de bani toata vara, de pe urma terasei „Leul de Mare“ construita ilegal, familia Petre a tras oblonul. Video

Așa cum spuneam, această terasă a funcționat toată vara în ilegalitate fără ca SC Morgana SRL să fie sancționată de cineva. Nici măcar de Poliția Locală Eforie care a făcut numeroase drumuri prin zona respectivă. Ce au făcut totuși polițiștii locali din Eforie?

La ordinul primarului din Eforie, Robert Șerban, au mers să afișeze la terasa lipită de „Leul de Mare” dispoziția prin care se anula avizul de funcționare al respectivei locații. Fără nicio somație sau notificare prealabilă. Decizia a venit ca urmare a tupeului patronului de acolo, Costel Boșogeanu, de a-l înfrunta pe primarul orașului Eforie, Robert Șerban.

Video:

 

Așadar avem terasa ilegală pe care nu a închis-o nimeni toată vara, și terasa lipită pentru care s-a dispus anularea avizului de funcționare pentru că așa a dorit primarul. Această dublă măsură ar trebui să ridice multe semne de întrebare autorităților competente, la fel cum ar trebui să ridice semne de întrebare și graba cu care angajații de SC Morgana SRL au desființat terasa care a funcțional ilegal.   


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si familia lu horia constantinescu a ocupat o plaja abuziv fara sa plateasca un ban si vad ca nu scrieti nimic de asta. Bineintelws ca o sa s******i mesajul.
1
0
Nu are nimeni ce sa faca mafiei din primarie nu va mai imbatati cu apa rece, primarul si camarila lui o duce bine restu….
2
0
pe scena in Sud se canta / danseaza folclor RO. La 25 m canta si danseaza indienii primarului. cum este posibil asa ceva ?
5
0
daca e notar, stie legile 'bine'.. care sint pentru p****i.
5
0
Cine poate, oase roade! Voi nu sunteti la fel? Scrieti fel si fel de bazaconii, doar, doar primitii si voi un oscior de ros. Ipocritilor!
8
9
r*****a ce înseamnă construcție ilegală?
6
2
Ce sa faci cu toți săracii care vin prin acest program?? Ei vin sa stea la soare pe nisip..nu sa facă consumatii la unități economice..și nu are rost sa mai ții deschis pentru toți săracii veniți la garla.
4
21