REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Sâm., 26 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7594
18.8° Constanța Sâmbătă, 26 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7594
 

După arestarea lui Cristian Radu, nu doarme liniștit nici primarul din Eforie, Robert Șerban. Video

După arestarea lui Cristian Radu, nu doarme liniștit nici primarul din Eforie, Robert Șerban. Video

Robert NENCIU 29 august 2025 | 00:00 8734

Când s-a împărțit puterea fiecare dintre cei care se aflau în bolul câștigător au fost extrași să conducă anumite comunități. În timp, în funcție de evoluția fiecăruia, unii au reușit să țină drumul drept, și pot fi numărați pe degetele de la o mână, alți s-au îmbătat cu puterea oferită și au devenit în scurt timp „regii” comunităților. Drept este că pentru unii pare să se termine prost această aventură, vedeți exemplul primarului de la Mangalia. Dar nu el este subiectul acestui material. Astăzi ne mai oprim o dată la Eforie, și nu să prezentăm un caz de abuz de putere, ci un caz de favorizare pe față. Bine, tot un fel de abuz este și acesta, dar am putea spune că este un abuz al puterii în sensul pozitiv care te duce cu gândul la ceva foloase necuvenite. Pe scurt, în februarie 2024 SC Morgana SRL primește autorizația de construire nr.8/20.02.2024, pentru investiție P+2E – Hotel cu alimentație publică și spații comerciale. Începe lucrările pe 3 octombrie 2024 și estimează că le finalizează 2 octombrie 2026. Conform legii, Primăria Eforie nu avea avea voie să elibereze avizul de funcționare decât după recepția finală a lucrărilor, așa cum chiar primăria Eforie precizează într-o adresă pe care o trimite Inspectoratului de Stat în Construcții ca răspuns la o sesizare. Ce se întâmplă în realitate? Locația respectivă desfășoară activitate comercială atât la parter cât la primul etaj, singurele construite, în baza unui aviz de funcționare pentru „Patiserie”. Asta în timp ce aceeași Primărie din Eforie decide să anuleze o autorizație de funcționare a unui agent economic din imediata apropiere.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoRobert Șerban

Terasa Leul de Mare care aparține SC Morgana SRl funcționează în Eforie de peste 20 ani. Firma care deține terasa aparține mamei notarului public Petre Ion Dumitru, Acsinia Petre.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoClădirea neterminată în care a funcționat toată vara terasa Leul de Mare

Cum fiul notar nu se putea ocupa și de afacerile familiei că nu îi permite meseria, totul a fost trecut pe numele mamei, însă în realitate, Ion Petre este cel care conduce ostilitățile. Despre legăturile de prietenie dintre notarul Ion Dumitru Petre, cu biroul notarial în Mangalia, vorbește toată lumea din Eforie Sud.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoNotarul Ion Petre a cărui afacere este condusă de mama sa

După mai mult de 20 ani de funcționare cu terasa Leul de Mare, Ion Petre și mama acestuia au decis să își extindă afacerea pe terenurile din vecinătate. Pe terenul aflat la colțul străzilor Dezrobirii cu Ion Movilă, familia Petre a decis să ridice un P+2E unde să funcționeze un mic hotel care să aibă la parter spații comerciale și alimentație publică, iar la cele 2 etaje camere de cazare. Autorizația a fost obținută în februarie 2024, pentru ca în același an, dar în octombrie, să demareze lucrările de construire, care, potrivit autorizației, ar trebui să se termine pe 2 octombrie 2026.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoSediul biroului notarial din Mangalia

În doar câteva luni, adică până la începerea sezonului estival 2025, familia Petre a reușit să construiască parterul și primul etaj, dar acela parțial, pentru că nu avea decât stâlpii de susținere. Ca să nu piardă bani în sezonul estival 2025, după o discuție cu primarul orașului Eforie, Robert Șerban, a reușit să obțină aviz de funcționare pentru patiserie care avea să funcționeze la parterul clădirii. Asta în afară de avizul de funcționare pentru terasa aflată pe strada Ion Movilă.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. Video

Acum să ne oprim puțin la avizul de funcționare pentru patiseria de parterul clădirii unde construcția a fost construită începând din octombrie 2024. Înaintea începerii sezonului estival 2025 stadiul construcției era destul de avansat în sensul că erau edificate parterul clădirii, și mare parte din primul etaj. Lucrările au fost oprite, având în vedere că în perioada sezonului estival în zonele de promenadă lucrările trebuie sistate și reluate după închiderea sezonului estival, pentru a nu crea un disconfort turiștilor.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoAvizul de funcționare emis de Primăria Eforie

Potrivit legislației în vigoare, în ceea ce privește construcțiile, activitățile comerciale nu se pot desfășura în clădirile unde nu s-a făcut recepția finală a lucrărilor. Asta pentru că administrația locală trebuie să aibă date concrete în ceea ce privește atât spațiile utilizate pentru stabilirea exactă a taxelor și impozitelor plătite, dar și pentru a nu pune în pericol oamenii care aleg să folosească unitatea respectivă și să intre într-o construcție nefinalizată.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoClienții de la terasa Leul de Mare

Acest lucru nu a contat nici pentru Primăria Eforie și nici pentru familia Petre, care în sezonul estival 2025 a desfășurat activități economice atât la parterul clădirii cât și la primul etaj. Fără a ține cont de legislația în vigoare primarul orașului Eforie, Robert Șerban, a eliberat avizul de funcționare pentru SC Morgana SRL pentru obiectul de activitate „patiserie”.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoTerasa de la etajul unde de fapt trebuiau să fie camere

Numai că în afară de spațiile de parter SC Morgana SRL a pus la dispoziția clienților și spațiul de la primul etaj al clădirii, singurul aproape finalizat, unde au fost amplasate mese și scaune pentru clienți. Potrivit informațiilor noastre, atât la primul cât și al cel de-al doilea etaj, care nu este finalizat, ar fi trebuit să funcționeze camere de locuit. Dar pentru că nu s-au încadrat în timp, au dat repede cu var betoanele pentru a crea aparența unui spațiu finalizat și au funcționat ca și terasă. Vorbim aici despre o funcționare pe toată durata sezonului estival 2025, în care Primăria Eforie a închis ochii la activitatea ilegală.

Video:

 

Funcționarea ilegală a spațiului respectiv a fost sesizată atât Primăriei Eforie cât și altor instituții abilitate. Dacă la Primăria Eforie hârtia s-a pierdut prin birourile instituției, la Inspectoratul de Stat în Construcții angajații au analizat situația și au direcționat sesizarea către Primăria Eforie, solicitând în același timp un răspuns cu măsurile luate.

În răspunsul trimis de Primăria Eforie către Inspectoratul de Stat în Construcții se confirmă ceea ce noi am spus mai sus, în sensul că SC Morgana SRL nu putea funcționa până la recepția finală a lucrărilor.

Dupa arestarea lui Cristian Radu, nu doarme linistit nici primarul din Eforie, Robert serban. VideoRăspunsul dat de Primăria Eforie către Inspectoratul de Stat în Construcții

„Persoanei juridice reclamate i s-au adus la cunoștință obligația utilizării construcțiilor doar după încheierea lucrărilor de execuție și a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire, precum și necesitatea conformării cu toate cerințele proiectului până la data convocării recepției la terminarea lucrărilor”, se arată în răspunsul Primăriei Eforie către Inspectoratul de Stat în Construcții.

Răspunsul general oferit către ISC avea rolul de asigura instituția că au fost luate măsurile legale, numai că în realitate, SC Morgana SRL desfășura o activitate peste limita legii la primul etaj al clădirii. Și a desfășurat-o pe toată durata sezonului estival fără ca nimeni să îi deranjeze, asta în timp ce Primăria Eforie și Poliția Locală Eforie au amendat agenții economici, și au anulat avize de funcționare, celor care nu au avut o poziție slugarnică față de autoritatea locală.

Am încercat să luăm legătura atât cu primarul Robert Șerban cât și cu Ion Petre însă nu au dorit să răspundă la telefon. Această atitudine total nejustificată ne arată dubla măsură a autorității locale din Eforie și a primarului  față de agenții economici din cele două stațiuni care îi generează bani în bugetul local.

Însă epoca Robert Șerban ar putea ajunge la final mai repede decât era programată! Potrivit informațiilor noastre, tot mai multe sesizări au ajuns în atenția autorităților statului, semnalând ilegalitățile care au loc la Primăria Eforie, de când Robert Șerban este primar. Potrivit surselor Replica, un mega dosar va exploda, pe modelul Mangaliei, cât de curând.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Atat timp cât la conducere va sta R****t Serban ,el si haita lui ....Stancu ,Călărași,Nae ,Nașii lui ,Nevasta sa,Fini,Cumetri ce dracu mai are el ,va domni ceata peste toți cetatenii din Eforie Nord sau Sud.despre afaceri locale sezoniere,nu încape vorba ,ca doar sunt ei destui nu au nevoie de concurenta! Speram ca in 2028 la alegerile locale sa il alungam cu pietre pe nesăbuitul asta ca nu e primaria lui masa ,sau Eforie lui tasu ala mort!!!
0
0
Nici la Costinești nu stam mai bine cu corupția, abuzul in serviciu, însușirea foloasele in scop personal al edilului impus de PSD.
1
0
Din păcate, numai gunoaie candidează, așa încât, n ai ce sa alegi! Toți vin cu gând de îmbogățire încă din prima secunda, n ai ce să le faci!!! Ceea ce este de râsul lumii este faptul că e și o mare competiție între ei, cât a făcut cutare, dar cutare, pai eu chiar nu pot mai mult, samd. Cam asta e politica noastră, o jecmăneală pe fata!!!
6
1
Fraților DE CE IL MAI VOTAȚI? De ce l-ati votat..dacă sunteți nemulțumiți. La alegerile următoare votați altcineva..indiferent cine va fii...poare este mult mai bun ca el,dar dacă nu primește șanse sa arate,ce poate.. Deci numai votați gunoiele
9
2
Corupt ? E putin spus. Acest primar din Eforie, a luat cate 5000 de euro spaga de la cei care au cerut loc de taraba. Iti trimite om la magazin si daca nu platesti, iti anuleaza imediat aitorizatia de functionare.
15
2
Toata lumea din Eforie stie ca Serban Robert, a dat autorizatie de constructie Andreei Banica pentru hotelul Athmosfere de pe Tudor Vladimirescu din Eforie Nord, cu toate ca nu avea nici un loc de parcare, dar a construit pe tot terenul, si a facut aceasta fapta nelegala, pentru ca sa primeasca sotia sa un etaj intreg, dupa finalizarea hotelului, ceea ce s-a si intamplat. Si da, are hoteluri cumparate in alte tari, nu doar in Romania. Probabil si acestea le-a cumparat din salariu. Noua de ce nimeni nu ne da donatii ? Pentru ca nu suntem primari corupti care iau spagi, ci cetateni simpli, atunci de ce sa ne dea noua cineva spagi.
18
1
DNA va rugăm să vedeți cu al nostru a luat fonduri europene pentru canalizare și apă și a băgat doar butoaie de plastic în pământ și recepție făcută
10
0
si autoritatile nu incep nici o ancheta din proprie initiativa chiar daca stiu foarte bine cine si cat fura ptr ca mafia psdnl e la butoane si nu ii lasa in plus ii mai si subfinanteaza ii tine cu personal insuficient dezorganizati si cu sefi obedienti politic doar cand niste jurnalisti mai fac cate o ancheta si iese un scandal public sau depune cineva un denunt se mai misca dar si atunci sistemul mafiot psdnl poate bloca mai devreme sau mai tarziu totul la parchet dna sau instanta prin trafic de influenta achitari prescriptii etc numeroase optiuni legale sau nu ptr a scapa si spala toti infractorii
13
0
Inainte de a deveni primar, Robert Serban nu avea nimic, era sarac. Cum a devenit primar, imediat si-a cumparat hotelul Blue Marin din Eforie de pe str.Tudor Vladimirescu,barci de lux, apoi a mai cumparat inca 4 hoteluri in Eforie Nord si Eforie Sud. Are hoteluri si in strainatate., despre care crede el ca noi nu stim, dar gresete. Apoi brusc, sotia lui a inceput sa primeasca donatii apartamente, etaje intregi din hotelurile din Eforie, inclusiv un etaj din hotelul Andreei Banica, Atmosfere, din Eforie Nord de pe str Tudor Vladimirescu. Chiar nimeni nu se intreaba de ce sotia lui Serban, primarul din Eforie, primeste atatea donatii misterioase ? A primit ca donatii terenuri, case, apartamente. Iar Serban nu poate justifica averea dobandita de cand este primar. Are doar un imprumut fictiv de 100000 euro de la complicele lui, numitul Marian Crusoveanu, deputat pnl Constanta. Deci Serbane da-ti demisia pana nu vine DNA. Deja ai 4 dosare de coruptie in lucru.
29
3
se stie de robert si de ilegalitatile lui de 2 mandate… probabil abea acum au suparat pe cineva
23
3
negoita de la primaria cernavoda penal condamnat cu executare doarme cu cine vrea il doare la basca
15
2
vc cind?
8
2
La ce legi are Statul Roman, tentatia de a fura si a te lasa mituit este foarte mare !!!
10
1
r pt la ctza ? cand..
4
1
Daca nu se limiteaza nr. de mandate...Tara de primari. Baronasi locali.Nu degeaba Al Batarn ,adica Ceasca, practica rotatia cadrelor.Sa nu prinda radacini...
12
1
Eu cred ca nici WC nu doarme liniștit la cite p****i a făcut !stai lin vine și rândul tău , vostru !!
19
3
Pana cand nu se v-a da o pedeapsa drastica pentru functionarul public, ei, functionarii publici, isi vor face de cap. E si normal, ii dovedesc, ei semneaza un acord de recunoastere a vinovatiei si scapa. Sarut mana pentru masa! Sa fie prmit! Cine nunar incerca? Ma prinde, semnez si gata, dar daca nu ma prinde, sunt realizat pe viata si mai incerc o fapta. Daca s-ar stipula clar ca daca sunt prinsi cu mâța-n sac se duc multi ani pa pârnaie si le mai si confisca ceva acareturi, s-ar gandi de mai multe ori la fapta. Vedeti atatea cazuri cu angajatii anafului si vămilor, in care inculpatii s-au albit dupa o perioada. Trai neneaca! Altfel, vor indemnizatii de stat pe scaun, pentru spor de antena sau fel si fel de sporuri aberante.
22
2
Politianul din Agigea ??????????
17
0
La Techirghiol primarul e agent imobiliar, ocupa el singur terenuri abuziv, construieste blocuri și vinde prin ginerele Iany si prin Alma House construct, a pus mana si pe cantina. E milionar omul in 10 ani
39
2
La Eforie Nord sunt și mai mari neregulile.. Câtă șpagă a primit ptr dughenele din eforie..vă minunați Sincer merita arestat și Șerban și veto descoperi multe infractiuni
34
2
Vine randul Constantei curand?! Coming soon
32
3
La multi ani! Impreuna Radu si Robert egal LOVE
30
4