REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

După discuţii îndelungate, taxele s-au dublat la Medgidia

După discuţii îndelungate, taxele s-au dublat la Medgidia

Replica API 12 februarie 2019 | 12:01 614

Valentin Vrabie

Consiliul Local Medigidia a refuzat anul trecut proiectul cu taxele şi impozitele pe anul 2019, iniţiat de primarul Valentin Vrabie, care propunea ca acestea să rămână la nivelul celor de anul trecut, indexate doar cu rata inflaţiei. Pentru că aleşii locali nu au fost de acord cu acest proiect, taxele şi impozitele s-au dublat la Medgidia în acord cu prevederile Ordonanţei numărul 114/2018. Noile taxe au intrat în vigoare în urmă cu doar câteva zile. “Se aplică Ordonanţa numărul 114. Taxele s-au dublat din încăpăţânarea domnilor consilieri, care s-au opus aprobării taxelor aşa cum le-am propus eu, pe lege, mai precis, să rămână la acelaşi nivel ca în anul 2018, şi în 2019, şi să fie doar indexate cu rata inflaţiei. Prin neaprobarea acestui proiect de hotărâre, în forma aceasta legală, Guvernul a aprobat o ordonanţă prin care obligă, ca prin aparatul de specialitate al primăriei să se aplice prevederile ordonanţei, ceea ce înseamnă dublarea taxelor”, a explicat primarul Valentin Vrabie.

Vina privind majorarea taxelor o poartă consilierii locali din Medgidia, nu primarul. “Nu primarul aprobă taxele şi impozitele, consilierii locali au această atribuţie privind stabilirea şi aprobarea taxelor şi impozitelor, este atributul Consiliului Local, nu al primarului, primarul nu decide niciodată, primarul propune, decidenţii sunt consilierii”, a mai afirmat edilul.

Dat fiind că taxele s-au dublat, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu gradul de colectare a acestora în acest an, la Medgidia.”Nu ştiu ce se va întâmpla. În câteva zile nu putem spune, pentru că nu ne putem da seama ce grad de colectare vom avea. Dar, din nefericire, eu întotdeauna am fost sincer, chiar dacă adevărul doare de foarte multe ori, locuitorii trebuie să plătească în forma aceasta, nu există altă soluţie. Restul e politică de cancan, e politică de prost gust pe care o fac unii consilieri din Medgidia”, a mai subliniat Valentin Vrabie.

Camelia MATEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Este doar o manevra ca sa dubleze taxele. In felul asta nu sunt de vina nici consilierii nici primarul. Cine tine cu primarul da vina pe consilieri ca macar primarul a vrut sa nu le creasca, iar cine tine cu partidele da vina pe primar ca nu a aceptat scaderea impozitelor. In realitate si primarul si consilierii se bucura de aceasta dublare ca ei toti de acolo halesc si ei si rudele lor. Si acum mai mare rusinea la un oras cum este Medgidia domnul GNK are doar FTYPE modelul vechi ... asa ca hai cu dublarea sa schimbe si baiatul asta masina. Suntem prosti fratilor si ne pacalesc niste smenari
7
1
Aici macar primarul a vrut sa le mentina mici si a facut sedinta, si consilierii nu au votat, dar in Eforie ticalosul de Serban Robert nici nu a facut sedinta ca intentionat taxele si impozitele sa fie dublate din 2019. Si apoi da vina pe guvern idiotul. Crede ca oamenii sunt prosti. In Eforie majoritatea in consiliu local este al primarului pnl.
3
1
Deopotriva sunt vinovati primarul si sleatca de consilieri . Unii consilieri sunt din anii 1996 , Butnaru , Epure , madam Vladescu vrea doar ciolan ! Chirita a intrat in consiliu pe usa din dos , I Narcis e un terchea-berchea , Rotaru un analfabet , Feuzi un calic , M10 sunt teleghidati , Paun un oportunist iar ceilalti zero barat . Pintilie , Moinescu si Ciordache au furat orasul , l-au praduit .
12
2
Ca primar e greu, aproape imposibil sa faci treaba cu sleahta lasata de iordache.
10
9
marian i.si veti scapa de toate!
2
2
Nu avem ce face? Ba da. Nu platim
11
0
HCL 64, de ce a fost anulat in instanta de catre Vrabie? S-ar fi micsorat taxele si impozitele cu cel putin 25% fata de cele din 2018?! De ce nu spune PADURARUL? Are nevoie de bani ptr Dapix si ca sa cumpere masini ptr slugile lui!!! Trebuie sa achite notele de plata de la CHIFTEA?
15
7
medgidia e condusa inca de consilieriii fosti ai lui iordache, care a dus orasul de rapa, vrabie nu poate lupta de unul singur mai ales ca acei consilieri mai sunt sustinuti si de o cativa idioti ca tine
8
8
o adunatura de jigodii. ce primim in schimbul acestor taxe si impozite umflate? praf in ochi.....
13
3
esti o jigodie de om..
12
8

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218