El este Florin Străjeru, bărbatul de 25 de ani acuzat că a ucis copilul de 3 ani al concubinei sale
El este Florin Străjeru, bărbatul de 25 de ani acuzat că a ucis copilul de 3 ani al concubinei sale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO tragedie cutremurătoare s-a petrecut în comuna Mihai Bravu, județul Tulcea. Florin Străjeru, în vârstă de 25 de ani, și concubina sa sunt suspectați că și-au bătut mortal copilul de 3 ani, după ce acesta ar fi făcut dezordine în casă. Băiețelul a fost lovit cu un făraș metalic, iar apoi dus într-o altă cameră, unde a fost găsit mort a doua zi. Cei doi aveau probleme cu alcoolul, iar tragedia are și un context familial grav: sora lui Străjeru este și ea arestată la domiciliu pentru că și-a ucis bebelușul la naștere.
criminalul, în stânga, copilul ucis și mama lui, în dreapta
O tragedie șocantă a zguduit comuna Mihai Bravu, județul Tulcea, pe 13 februarie, când un băiețel de doar trei ani și-a pierdut viața în condiții suspecte. Autoritățile au reținut-o pe mama copilului, precum și concubinul ei, Florin Străjeru, în vârstă de 25 de ani, suspectați că ar fi agresat mortal copilul. Joi seară, cei doi ar fi consumat alcool în exces, iar concubinul femeii, care nu este tatăl copilului, l-ar fi lovit pe băiețel, pentru că făcea mizerie în casă, cu un făraș metalic, până când acesta s-a rupt în mâinile sale. Inițial, el le-ar fi spus polițiștilor că fărașul s-a rupt accidental, după ce un scaun ar fi căzut peste el.
Mama copilului este o tânără de 24 de ani, iar surse apropiate susțin că femeia este însărcinată.
Trupul neînsuflețit a fost găsit de tatăl partenerului femeii
După incident, micuțul a fost dus în altă cameră și culcat. Tatăl concubinului mamei, Dumitru Străjeru, a descoperit a doua zi trupul neînsuflețit al copilului, însă nu s-a grăbit să anunțe autoritățile, ci s-a dus să cumpere lumânări și tămâie. Dumitru l-a găsit pe copil vânăt în pat, cu urme de lovituri pe față.
Dumitru Străjeru, tatăl lui Florin
„Dimineaţă când am intrat l-am găsit mort. În pat, mort. Şi m-am uitat mai bine la el şi avea buzele negre şi pete galbene pe obraz şi ei dormeau în partea cealaltă“, a declarat Dumitru Străjeru.
Florin Străjeru obișnuia să-l bată pe micuț
Martorii susțin că bărbatul era cunoscut pentru un comportament agresiv și obișnuia să îl lovească pe cel mic pe fondul consumului de alcool sau al acceselor de furie.
„După ce i-a făcut baie prietena mea, l-a băgat în altă cameră. Și, când m-am întors dimineața... Joi seara l-am băgat acolo și vineri dimineața, când m-am trezit, era țeapăn“, a declarat Florin Străjeru.
Surse din anchetă au precizat că cei doi au încercat să ascundă faptele și ar fi intenționat să îngroape copilul în curtea casei. Trupul neînsuflețit al micuțului prezenta multiple leziuni.
Au mai avut loc acte de violență în familia Străjeru
Mama copilului și concubinul ei sunt cunoscuți ca având probleme cu alcoolul, iar familia locuiește în casa părinților concubinului. Într-un context familial tulburător. Nu este primul act de violență din familia Străjeru, sora lui Florin este în închisoare pentru pruncucidere, după ce și-ar fi ucis bebelușul la naștere.
Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 















