Elena Udrea va fi extrădată în România. Decizia este definitivă
Elena Udrea va fi extrădată în România. Decizia este definitivă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMagistrații de la Curtea de Apel din Sofia, Bulgaria au decis vineri, 10 iunie a.c., ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Decizia instanței bulgare este definitivă.
Elena Udrea
Pe toată durata procesului Elena Udrea a susținut tot timpul că nu își dorește să fie predată în România și speră ca măcar justiția din Bulgaria să o judece corect.
Astăzi la ieșirea din sala de judecată fostul ministru al Turismului a făcut o acuzație extrem de gravă.
"În data de 7 aprilie atunci când s-a dat sentința în România în cazul meu, doi judecători din completul care au dat această sentință au fot chemaţi la Parchetul General şi au fost amenințați cu pușcăria dacă nu dau sentința de condamnare în dosarul Gala Bute.
În mod cert decizia împotriva mea s-a luat cu presiune. Au fost cele mai lungi două luni din viaţa mea", a spus Elena Udrea care a precizat că a făcut 20 de ani politică şi nu îi este frică pentru viata ei, dar are un copil acasă şi se așteaptă la orice dacă o să fie trimisă într-o închisoare din România, scrie antena3.ro.
Reamintim că la începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanța supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute.
Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.
La scurt timp Tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România, iar Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.
Magistrații de la Curtea de Apel din Sofia, Bulgaria au decis astăzi ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Decizia instanței bulgare este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.5° Constanța 
.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)