REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Elon Musk a pierdut pentru scurt timp titlul de cel mai bogat om din lume

Elon Musk a pierdut pentru scurt timp titlul de cel mai bogat om din lume

A.F. 7 decembrie 2022 | 19:47 661

Patronul Twitter și al Tesla, Elon Musk, și-a pierdut miercuri, pentru scurt timp, titlul de cea mai bogată persoană din lume (în favoarea familiei Arnault, care deține grupul de lux LVMH), în urma unei scăderi puternice a valorii participaţiei sale la producătorul de mașini electrice și a unui pariu de 44 de miliarde de dolari pe firma de social media, scrie Reuters.

Elon Musk

Bernard Arnault, directorul executiv al companiei mamă a brandului de lux Louis Vuitton, LVMH, și familia sa au preluat pentru scurt timp titlul de „cel mai bogat din lume”, dar au revenit pe locul 2, cu o avere personală de 185,3 miliarde de dolari, potrivit Forbes, citează hotnews.ro.

Musk, care ocupă primul loc pe lista Forbes din septembrie 2021, are o avere netă de 185,7 miliarde de dolari. Musk a preluat titlul de la fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos.

Acţiunile Tesla, care au pierdut peste 47% din valoare de când Musk a lansat anul acesta oferta de a cumpăra Twitter, au scăzut miercuri cu 2,7%.

Averea netă a lui Musk a scăzut sub 200 de miliarde de dolari pe 8 noiembrie, deoarece investitorii au vândut acţiuni Tesla din cauza îngrijorărilor că directorul general şi cel mai mare acţionar al celui mai valoros producător de vehicule electrice din lume este mai preocupat de Twitter.

Tesla a pierdut aproape jumătate din valoarea sa de piaţă, iar averea netă a lui Musk a scăzut cu aproximativ 70 de miliarde de dolari de când a licitat pentru Twitter, în aprilie. Musk a încheiat afacerea pentru Twitter în octombrie, cu împrumuturi de 13 miliarde de dolari şi un angajament de capital de 33,5 miliarde de dolari.

Pe lângă Tesla, Musk conduce şi compania de rachete SpaceX şi Neuralink, un startup care dezvoltă interfeţe creier-maşină cu lăţime de bandă foarte mare, pentru a conecta creierul uman la computere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212