REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.8° Constanța Sâm., 7 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7636
7.8° Constanța Sâmbătă, 7 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7636
 

Patru șoferi, în atenția polițiștilor constănțeni, trei dintre ei ajungând la închisoare. Alcool la volan, conducere fără permis și numere false

Patru șoferi, în atenția polițiștilor constănțeni, trei dintre ei ajungând la închisoare. Alcool la volan, conducere fără permis și numere false

Cristina SOACAT 7 noiembrie 2026 | 12:32 202

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 57 de ani, au fost depistați de polițiștii constănțeni în perioada 5–7 noiembrie, în cazuri legate de încălcarea legislației rutiere. Trei dintre aceștia, condamnați definitiv, au fost încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă, doi pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și unul pentru conducere fără permis și cu numere false. Un al patrulea șofer a fost prins băut la volan pe Șoseaua Mangaliei din Constanța.

Patru soferi, in atentia politistilor constanteni, trei dintre ei ajungand la inchisoare. Alcool la volan, conducere fara permis si numere falseEtilotest

La data de 6 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au identificat un bărbat de 26 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia emisese un mandat de executare a pedepsei de trei ani de închisoare. Acesta fusese condamnat pentru conducere fără permis și conducerea unui autovehicul cu numere false.

Cu o zi înainte, pe 5 noiembrie, polițiștii aceleiași secții au depistat un bărbat de 37 de ani, condamnat de Judecătoria Medgidia la un an de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot pe 5 noiembrie, polițiștii din Hârșova au identificat un bărbat de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța emisese un mandat de executare a unei pedepse de un an și nouă luni de închisoare, pentru aceeași infracțiune. Toți cei trei bărbați au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă.

Un alt caz a fost înregistrat sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 10.30, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța. Polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au depistat un bărbat de 57 de ani care conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Patru soferi, in atentia politistilor constanteni, trei dintre ei ajungand la inchisoare. Alcool la volan, conducere fara permis si numere falseEtilotest

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.