REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

EMOȚII pentru fostul ȘEF al ISU Dobrogea! Curtea de Apel va DECIDE dacă SCAPĂ de CONDAMNARE

EMOȚII pentru fostul ȘEF al ISU Dobrogea! Curtea de Apel va DECIDE dacă SCAPĂ de CONDAMNARE

Replica API 9 aprilie 2021 | 23:31 3821

Emoții pentru fostul șef al ISU Dobrogea, dar și pentru mai mulți foşti angajaţi. Curtea de Apel Constanța a stabilit data de 10.06.2021 pentru judecarea apelului în dosarul în care sunt acuzați de infracțiuni de corupție și în care au fost achitați de către instanța de fond. Este vorba despre Viorel Costache, fost inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Constantin Miroiu, fost şef al Serviciului Logistic în cadrul ISU Constanţa, Virgilia Crina Ciochină, fost contabil şef în cadrul ISU Constanţa şi Vasilica Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi Serviciu Logistic.

Viorel Costache

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii Viorel Costache, Constantin Miroiu, Virgilia Crina Ciochină şi Vasilica Vasile, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrată de inculpatul Viorel Cobzariu, costurile manoperei şi a materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei. Concret, Viorel Costache, în calitate de inspector şef al I.S.U. Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat documentele de achiziţie şi a decis plata lucrărilor şi a materialelor necesare la un preţ mult mai mare decât valoarea reală, în condiţiile în care materialele fuseseră deja achiziţionate. În acelaşi context, Constantin Miroiu, în calitate de şef serviciu logistic, a avizat documentaţia de selecţie a ofertelor şi a aprobat plata lucrărilor şi materialelor pentru proiectul respectiv, Virgilia-Crina Ciochină, în calitate de contabil şef, a avizat pentru control financiar preventiv propriu realizarea lucrărilor respective. Documentaţia de achiziţie a fost întocmită de inculpata Vasilica Vasile, subordonată a inculpatului Constantin Miroiu. În aceleaşi circumstanţe, Viorel Cobzariu a emis mai multe facturi fiscale, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate şi a prezentat mai multe oferte de preţ din partea unor firme care nu primiseră oferte de participare la licitaţie, după cum au precizat anchetatorii.

Dosarul a ajuns în instanță pe 28.10.2015, iar pe 29.11.2019, magistrații Tribunalului Constanța s-au pronunțat, persoanele trimise în judecată fiind achitate.

Pe 07.04.2021 a fost înregistrat apelul, termenul fiind stabilit pe 10.06.2021.

Menționăm că Viorel Costache, fostul șef al ISU, a fost condamnat într-un alt dosar. Citește detalii aici: Fostul şef al ISU Dobrogea, ELIBERAT condiţionat

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Scapa sigur ca doar nu a fost pus im functie de mos craciun.
0
1
De furat am mai fura, nu ne vede nimenea
2
1
Ba putem arunca si cu piatra si cu scara!
3
2
Din punctul meu de vedere un profesionist ! Restul sunt doar pacate! Si nu putem arunca cu piatra !
4
6

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367