Era ‘în călduri’ să ajungă în discotecă şi a uitat că nu are permis de CONDUCERE
Era ‘în călduri’ să ajungă în discotecă şi a uitat că nu are permis de CONDUCERE
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFoarte mulţi bărbaţi consideră că a avea maşină reprezintă un mod uşor de a „agăţa” fete. Este şi cazul lui Geafar Sîrgan care a uitat că nu posedă carnet de conducere şi a plecat cu maşina unchiului său, împreună cu alţi doi prieteni, la o discotecă din Băneasa, pentru a se întâlni cu două fete. Din nefericire pentru el, localitatea Băneasa este una de frontieră, astfel că, cei trei au fost opriţi de un echipaj al poliţiei de frontieră la ieşirea din localitate, Geafar Sîrgan fiind depistat fără permis de conducere. Condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, bărbatul a fost prins din nou fără permis, de data asta în Mangalia.
Geafar Sîrgan a fost condamnat prin sentinţa din 1 aprilie 2020 a Judecătoriei Medgidia la 1 an de închisoare cu suspendare. Pentru că a fost din nou prins conducând fără permis, de data aceasta la Mangalia, prin contopirea pedepselor, pe 28 septembrie, bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 2 luni de închisoare, în regim de detenţie. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului, pe 20 decembrie, prin sentinţa Curţii de Apel Constanţa.
La agăţat cu maşina unchiului
Geafar Sîrgan, împreună cu alţi doi prieteni, a hotărât să împrumute maşina unchiului său şi să tragă o fugă până în Băneasa, pentru a întâlni două fete. După ce au stat aproximativ o oră la discoteca din Băneasa, în jurul orei 23:00, au hotărât să plece din localitatea Băneasa către domiciliu, fiind opriți la ieșirea din localitate de un echipaj al poliției de frontieră. Fiind întrebat de ce a condus autovehiculul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, inculpatul a răspuns că a fost influențat de cei doi prieteni, fapt pentru care regretă fapta comisă.
Inculpatul şi-a recunoscut vina
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.5° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



