EXCLUSIV! CRIMĂ în MEDEEA: FEMEIE ÎNJUNGHIATĂ de ZECI de ORI
EXCLUSIV! CRIMĂ în MEDEEA: FEMEIE ÎNJUNGHIATĂ de ZECI de ORI
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCrimă teribilă în cartierul Medea din Constanța. O femeie a murit, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori. Totul s-a petrecut în cursul serii de duminică, 19 septembrie, pe fondul unui conflict în familie. Potrivit informațiilor noastre, după o discuție cu privire la casa în care locuiau, un bărbat, fiind vorba de Dumitru Ionescu, a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat cumnata de circa 40 de ori.
Femeia, în vârstă de 32 de ani, a suferit leziuni la nivelul abdomenului și toracelui, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru ea, fiindu-i constatat decesul. Suspectul în cazul teribilei crime a fost reținut de către oamenii legii și condus la audieri.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie propus spre arestare preventivă. În cauză continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Update: Ce spun procurorii
Prin ordonanţa din data de 19 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.D., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul zilei curente.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 19 septembrie 2021, în jurul orelor 1700, în cursul unui conflict spontan, în cursul căruia victima intervenise în sprijinul surorii ei, concubina inculpatului, de care aceasta dorea să se despartă, în locuinţa sa din Constanța, inculpatul a ucis-o pe victima S.N.A., pe care a înjunghiat-o cu cuţitul în zonele toracelui, abdomenului şi membrelor în mod repetat, astfel încât i-a provocat nu mai puţin de 42 de plăgi înjunghiate, leziuni ce au dus la moarte, prin acţiunea sa de violenţă agresorul dând dovadă de cruzime faţă de victimă.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
UPDATE:
Bărbatul care a omorât-o pe sora iubitei sale cu 40 de lovituri de cuțit a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurori de omor calificat prin cruzime.
L.I.
Citește și: Bărbatul care și-a ÎNJUNGHIAT cumnata cu 40 de lovituri de cuțit, ARESTAT preventiv
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
22.4° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)












