Familia greu încercată din satul Pelinu a fost vizitată de voluntarii Asociației „Suflete Deschise“
Familia greu încercată din satul Pelinu a fost vizitată de voluntarii Asociației „Suflete Deschise“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDupă ce Replica de Constanța a relatat cazul familiei Spătaru, din satul Pelinu, comuna Cobadin, cu mama imobilizată la pat, voluntarii Asociației „Suflete Deschise„ au mers în vizită pentru a îi face o bucurie, cu ocazia Săptămânii Patimilor. Amintim că cei trei copii, Gabriel, Andreea şi Ştefania, duc o luptă zilnică cu supraviețuirea, cei mici fiind puşi în fața unei grele încercări: de a fi ei cei care o îngrijesc. A devenit o rutină deja să o schimbe şi să o hrănească pe cea care le-a dăruit viață. De asemenea, familia trăieşte în condiții precare şi abia reuşeşte să facă rost de bani pentru medicamente, mâncare sau produse de igienă.
Familia Spătaru și voluntarii Asociației „Suflete Deschise„
„Pe drumul iubirii, al îndreptării, al Învierii, in Saptamana Patimilor, cu gândul la toată suferinţa umană, fie ea trupească, sufletească sau materială, în Postul Paștelui, Asociația ,,Suflete deschise”, invită pe toti creştinii : „ Faceţi fapte bune! Fiți buni! Fiţi milostivi! Faceţi bine! Desăvârşiţi binele!“.
Calea faptelor este calea vieții, pentru că „Cel care face voia lui Dumnezeu trăiește în veac.” 1 Ioan 2:17. Astăzi, în Lunea Mare, voluntarii Asociaţiei ,,Suflete Deschise”, urmând îndemnul Domnului Hristos, au adus zâmbetul pe buze şi bucurie unei familii necăjite, aflata în dificultate O mamă singură, bolnavă, imobilizată la pat, având trei copii minori, prin intermediul presei, a cerut cu disperare un strigat de ajutor, pentru a pune o bucată de pâine pe masă.

Locuiește in condiții precare, intr-o casa sărăcăcioasa din satul Pelinul comuna Comana, județul Constanța.
Din cauza greutăților, a suferinței, a condițiilor de trai, a fost nevoită să apeleze la bunătatea celor din jur, pentru a putea supraviețui.
Cei trei copii, Gabriel, Andreea şi Ştefania, o ajută sa se hrănească, să o schimbe pe cea care le-a dăruit viață si care acum se afla la pat.
Asociaţiei ,,Suflete Deschise” a auzit apelul lor, si așa cum obișnuiește să facă zi de zi, s-a mobilizat imediat și a trimis echipa operativa de voluntari la familia necăjită.
Ei le-au adus cu drag încălțaminte și îmbrăcăminte, obiecte de uz casnic si mobilier, jucării, dar si o mulțime de alimente pentru zilele următoare și masa de Paște. Vizibil emoționați, cu totii au lăcrimat de bucurie si zâmbetul, care, mult timp le-a lipsit, a reapărut pe chipurile lor.
Voluntarii Asociatiei, vor monitoriza si aceasta familie si cu siguranta vor reveni cat mai curand in ograda lor.
„Orice creștin, zi de zi, nu numai de Paste sau de Crăciun, are nevoie de mângâierea, de atenţia, de dragostea lui Iisus. Nu cred că există cineva să nu simtă, să nu trăiască această nevoie. Iar cea mai scurtă cale pentru a-l întâlni pe Iisus este să mergem la cei nevoiaşi, la cei singuri, la cei aflaţi in dificultate, pentru ca acolo, tainic, îl descoperim pe Hristos.
Cei trei frați, Gabriel, Andreea și Ștefania
Zice Domnul: ,,Să împarţi pâinea ta cu cel flămând, ăsta este postul care-mi place!” Isaia 58:6-7.
Oameni buni, Dumnezeu este avocatul săracilor. Domnul Se întrupează, Se face om, Se naște din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și trăiește și el într-o familie săracă. Domnul iubește sărăcia… De ce ? Pentru că bogăția orbește sufletul omului. Îl face pe om să uite de Dumnezeu. Îl întunecă…Sărăcia smerește pe om… îl ține cu ochii ațintiți către Domnul, către cer.
Domnul Hristos a zis că atunci când facem o masă, să-i chemăm pe cei săraci, nu pe cei din familiile noastre și prietenii noștri care au de toate.
Zis-a şi celui ce-L chemase: ,,Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, și fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.” Luca 14:12-14.
Fiți milostivi, adică, să aveți milă! Cine nu mai are milă în fața suferinței umane, acela nu mai e om… Și cu cât mai puțin va putea ajunge ca Dumnezeu…
Mila e semn al iubirii. Exersați-vă mila voastră spre toată suferința… Mângâiați, îmbrățișați, vindecați, binecuvântați, ajutați, întăriți toată boala și neputința din jurul vostru, așa cum a făcut Domnul.
Domnul Hristos când a venit pe pământ a fost mereu atent la cei săraci. A vindecat toată boala și neputința în popor… căci acestea duc adesea pe om în imposibilitate de a lucra, de a-și câștiga pâinea… îi duc la cerșetorie…
Milostenia e forma văzută a iubirii…. Cine face milă cu aproapele, acela împlinește porunca iubirii de aproapele.
Nu uitați: nu tratați cu indiferență sau dispreț pe săracii din viața voastră! Căci Domnul se identifică total cu suferința lor. Cine dă săracului, lui Hristos îi dă! Împreunați mereu milostenia cu un zâmbet sincer și curat. Zâmbetul de pe buzele tale să fie mai mare decât darul din mâna ta...
Ajutorarea celui în nevoie nu ţine cont de luna cadourilor şi alte ocazii oficiale de a dărui, pentru că la rândul nostru noi suntem iubiţi şi ajutaţi zi de zi. Omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm. Din nefericire, astăzi în ignoranţă și în stupiditatea lor, fiinţele umane îşi fac rău în mod inutil şi se autodistrug, supărându-L pe Dumnezeu care este o nesfârşită iubire milostivă.
„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:10. Aceste fapte nu sunt făcute în propria putere și spre beneficiul nostru, ci prin harul lui Dumnezeu și prin ascultarea în El, atunci când suntem conduși de Duhul Sfânt, spre slava lui Dumnezeu.
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Apocalipsa 22:12.„, au transmis reprezentanții Asociației „Suflete Deschise„.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)