REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Mie., 11 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7640
9.4° Constanța Miercuri, 11 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7640
 

Farmacist american, acuzat că a încercat să distrugă doze de vaccin anti-COVID-19, condamnat la 3 ani de închisoare

Farmacist american, acuzat că a încercat să distrugă doze de vaccin anti-COVID-19, condamnat la 3 ani de închisoare

Replica API 10 iunie 2021 | 00:00 481

Un farmacist din statul american Wisconsin, care a pledat vinovat pentru că a încercat să distrugă sute de doze de vaccin anti-COVID19 produs de Moderna, a fost condamnat la trei ani de închisoare, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Farmacist american, acuzat că a încercat să distrugă doze de vaccin anti-COVID-19, condamnat la 3 ani de închisoare

Steven R. Brandenburg, 46 de ani, a fost de asemenea condamnat la plata a 83.800 dolari despăgubiri către spitalul în care lucra, conform unei declaraţii publicate marţi de biroul procurorului din Wisconsin.

Bărbatul a fost de acord să pledeze vinovat la două capete de acuzare pentru tentativa de a altera produse de consum, neluând în considerare riscul ca o altă persoană să se afle în pericol de moarte sau de vătămare corporală.

Documentele instanţei au arătat că bărbatul a scos în mod intenţionat o cutie de doze de vaccin anti-COVID-19 dintr-o unitate frigorifică a spitalului în timpul unor schimbări de ture, în cursul nopţii, în decembrie anul trecut, se arată în declaraţia Departamentului de Justiţie.

Brandenburg era sceptic cu privire la eficacitatea vaccinurilor în general - mai ales faţă de vaccinul Moderna - şi le-a comunicat acest lucru colegilor săi de muncă în ultimii doi ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.