REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.8° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
13.8° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Federația Română de Fotbal a stabilit componența celor patru grupe ale Cupei României, ediția 2026-2027

Federația Română de Fotbal a stabilit componența celor patru grupe ale Cupei României, ediția 2026-2027

A.F. 22 august 2026 | 00:00 820

Federația Română de Fotbal a stabilit, vineri, prin tragere la sorți, componența celor patru grupe ale Cupei României Betano, ediția 2026-2027, precum și programul complet al celor trei etape. Printre cele mai atractive dueluri se numără CFR Cluj – Universitatea Cluj, Universitatea Craiova – Dinamo, Rapid – UTA și FC Argeș – FCSB.

Federatia Romana de Fotbal a stabilit componenta celor patru grupe ale Cupei Romaniei, editia 2026-2027

Tragerea la sorți a fost organizată la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, iar bilele au fost extrase de foștii internaționali Adrian Mutu, Florin Niță și Raul Rusescu.

Actualul format al Cupei României, introdus în 2022, aduce în faza grupelor 24 de echipe: opt formații din prima ligă, cele mai bine clasate în sezonul precedent, și cele 16 câștigătoare ale meciurilor din play-off. Cele 24 de cluburi sunt împărțite în patru grupe de câte șase echipe.

Spre deosebire de un sistem clasic de grupe, fiecare formație dispută doar trei partide, câte una împotriva unei echipe provenite din fiecare dintre cele trei urne valorice. Astfel, nu toate echipele aflate în aceeași grupă se întâlnesc direct.

Grupa A: Rapid, UTA, Corvinul, FC Botoșani, Minerul Lupeni și Poli Timișoara

Rapid și UTA Arad, cele două formații provenite din prima urnă valorică, se vor întâlni în etapa a treia, în Giulești. Rapid va mai juca în deplasare cu Poli Timișoara și Corvinul Hunedoara.

Componența grupei: FC Rapid 1923, UTA Arad, FC Corvinul, FC Botoșani, Minerul Lupeni, Politehnica Timișoara.

Etapa 1 – 2 septembrie 2026

Politehnica Timișoara – FC Rapid 1923

Minerul Lupeni – UTA Arad

FC Botoșani – FC Corvinul

Etapa 2 – 28 octombrie 2026

FC Corvinul – FC Rapid 1923

UTA Arad – FC Botoșani

Minerul Lupeni – Politehnica Timișoara

Etapa 3 – 2 decembrie 2026

FC Rapid 1923 – UTA Arad

Politehnica Timișoara – FC Corvinul

Minerul Lupeni – FC Botoșani.

Derby-ul Clujului, în Grupa B

CFR Cluj și Universitatea Cluj au fost repartizate în aceeași grupă și se vor întâlni în etapa a doua, pe terenul CFR-ului. Din grupă mai fac parte Sepsi, Petrolul, Progresul Spartac și Concordia Chiajna.

Componența grupei: CFR Cluj, Universitatea Cluj, Sepsi OSK, Petrolul Ploiești, Progresul Spartac, Concordia Chiajna.

Etapa 1 – 2 septembrie 2026

Sepsi OSK – CFR Cluj

Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești

Progresul Spartac – Concordia Chiajna

Etapa 2 – 28 octombrie 2026

CFR Cluj – Universitatea Cluj

Concordia Chiajna – Sepsi OSK

Progresul Spartac – Petrolul Ploiești

Etapa 3 – 2 decembrie 2026

Concordia Chiajna – CFR Cluj

Progresul Spartac – Universitatea Cluj

Petrolul Ploiești – Sepsi OSK.

FCSB începe la Pitești. FC Bihor este în aceeași grupă, dar nu va întâlni campioana

În Grupa C au ajuns FC Argeș și FCSB, care se vor duela chiar în prima etapă. Din aceeași grupă face parte și FC Bihor Oradea, însă, din cauza sistemului competițional, bihorenii nu vor întâlni FCSB.

FCSB va juca, în schimb, în deplasare cu FC Argeș și Gloria Bistrița, iar în ultima etapă va primi vizita celor de la Csikszereda.

Componența grupei: FC Argeș, FCSB, FC Bihor Oradea, AFK Csikszereda, Gloria Bistrița, Corona Brașov.

Etapa 1 – 2 septembrie 2026

FC Argeș – FCSB

Corona Brașov – FC Bihor Oradea

Gloria Bistrița – AFK Csikszereda

Etapa 2 – 28 octombrie 2026

Corona Brașov – FC Argeș

Gloria Bistrița – FCSB

AFK Csikszereda – FC Bihor Oradea

Etapa 3 – 2 decembrie 2026

FC Bihor Oradea – FC Argeș

FCSB – AFK Csikszereda

Corona Brașov – Gloria Bistrița.

Universitatea Craiova – Dinamo, capul de afiș al Grupei D

Deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, și Dinamo au fost repartizate împreună în Grupa D, iar duelul direct va avea loc în etapa a treia, pe terenul oltenilor.

Craiova va debuta în deplasare cu FC Bacău și va merge apoi la FC Voluntari. Dinamo începe competiția în deplasare cu Sporting Liești, după care va primi vizita Chindiei Târgoviște.

Componența grupei: Universitatea Craiova, Dinamo 1948, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Sporting Liești, FC Bacău.

Etapa 1 – 2 septembrie 2026

FC Bacău – Universitatea Craiova

Sporting Liești – Dinamo 1948

Chindia Târgoviște – FC Voluntari

Etapa 2 – 28 octombrie 2026

FC Voluntari – Universitatea Craiova

Dinamo 1948 – Chindia Târgoviște

Sporting Liești – FC Bacău

Etapa 3 – 2 decembrie 2026

Universitatea Craiova – Dinamo 1948

FC Bacău – FC Voluntari

Sporting Liești – Chindia Târgoviște.

Cum se ajunge în sferturile Cupei României

Primele două echipe din fiecare dintre cele patru grupe se califică în sferturile de finală. Sistemul folosit de FRF prevede și avantajul terenului propriu în sferturi pentru câștigătoarele grupelor.

Potrivit calendarului stabilit de Federație, prima etapă a grupelor este programată pe 2 septembrie 2026, etapa a doua pe 28 octombrie, iar ultima rundă pe 2 decembrie. Sferturile de finală vor avea loc pe 3 martie 2027, semifinalele pe 21 aprilie, iar finala Cupei României este programată pentru 12 mai 2027, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
fcv makidonia ovidiu in ce grupa e?
0
0