REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

FEMEIE GRAVIDĂ, SECHESTRATĂ de un cunoscut care avea chef de SEX! A FUGIT pe GEAM!

FEMEIE GRAVIDĂ, SECHESTRATĂ de un cunoscut care avea chef de SEX! A FUGIT pe GEAM!

Replica API 1 mai 2019 | 00:00 435

Ion G. a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, el fiind trimis în judecată, la Judecătoria Medgidia, pentru lipsire de libertate în mod ilegal. La apel, judecătorii au decis să majoreze cuantumul daunelor morale, de la 4.500 de lei, la suma de 10.000 lei.

Fiind audiată cu privire la cele reclamate, persoana vătămată a declarat faptul că, într-o noapte, în jurul orei 22.30, se afla la locuința surorii sale împreună cu aceasta, fratele ei și cei doi cumnați. În acest timp, în același loc a venit și numitul Ion G., persoană ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

După aproximativ 10 minute, persoana vătămată a plecat împreună cu fratele său și cu Ion G., cel din urmă propunându-le să meargă la domiciliul lui pentru a mai sta de vorbă, lucru cu care cei doi frați au fost de acord. Au ajuns, iar cei doi bărbați au consumat băuturi alcoolice.

La propunerea inculpatului, partea vătămată a început să facă curat în dormitorul acestuia. La un moment dat, fratele ei, aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, a plecat, lăsând-o acolo. Atunci, Ion G. a intrat în camera unde femeia se afla, a încuiat ușa și i-a luat telefonul, nelăsând-o pe aceasta să-l folosească sau să plece din camera respectivă propunându-i în repetate rânduri să întrețină relații sexuale cu el, atingând-o pe diferite zone intime ale corpului.

La un moment dat, victima i-a cerut telefonul să aprindă lumina deoarece s-a întrerupt curentul electric și în acel moment a pornit înregistrarea audio. La scurt timp, acesta i-a luat din nou telefonul din mână. Sub pretextul că îi este sete, persoana vătămată a reușit să-l facă pe Ion să plece din camera respectivă pentru a-i aduce apă luând cu el telefonul acesteia, moment în care ea a reușit să iasă pe fereastra încăperii și să fugă la o vecină, de unde a sunat la 112.

Inculpatul, audiat fiind, a spus că a mai întreținut, în trecut, relații sexuale cu partea vătămată și că de aceea i-a propus și acum. Tot el a precizat că nu a ținut-o cu forța în casă și că a renunțat să mai insiste în momentul în care a aflat că e însărcinată.

Însă, toate acestea sunt contrazise de înregistrarea pusă la dispoziție de femeie, din care se aude cum el îi spune că nu o va lăsa să plece, timp de vreo 35 de minute. Judecătorii au ținut cont de starea de temere produsă victimei, care, la data evenimentului, era însărcinată în 4,5 luni și care a fost pusă în situație de a fugi pe geam.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A mancat,baut cu frat-su la miezul noptii mocca apai ca la carciuma vroia s-o chiste fara sa plateasca!
1
0
Parasuta ordinara
2
1
Ce gospodina... Facea curat la miezul noptii. De fapt este simplu: o curvistina care nu s-a inteles la pret cu prostul ala.
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212